Magistrala de gaz Şendreni-Onești, afectată de explozia de miercuri, a fost repusă în funcțiune

magistrală gaze
Sursa foto: SELİM ARDA ERYILMAZ on Unsplash

Magistrala de gaz, Şendreni-Onești, afectată de explozia de miercuri, a fost repusă în funcțiune. Vineri la ora 20.00, muncitorii Transgaz au reușit să finalizeze înlocuirea bucății distruse de explozie.

Bucata afectată de deflagrație a fost examinată de specialiștii Insemex care vor stabili cauza exploziei. Magistrala de transport gaze naturale DN 800 asigură alimentarea pentru nord-estul ţării și R. Moldova. Până la înlocuirea conductei distruse, furnizarea s-a făcut pe o alta.

Magistrala Şendreni-Onești e veche de peste 40 de ani, iar în 2017 au fost făcute reparații la tronsoanele unde specialiștii au depistat defecțiuni, notează stiri.tvr.ro.

În urma exploziei produse pe şantierul autostrăzii A7, patru oameni au murit şi cinci au fost răniţi. Victimele sunt angajaţi ai unei companii care execută lucrări pentru Autostrada Moldovei.

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: