Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a anunţat, sâmbătă seară, că au fost sesizate 47 de incidente sau fapte interzise în context electoral, dintre care 28 s-au confirmat, 4 nu s-au confirmat, iar 15 sunt în curs de verificare. Un număr de 43 dintre sesizări au fost despre continuarea propagandei electorale. În acest context, au fost date 22 de avertismente şi o amendă în valoare de 4.500 de lei.
Purtătorul de cuvânt al MAI, Monica Dajbog, a declarat, sâmbătă seară, că activitatea de asigurare a protecţiei transporturilor buletinelor de vot şi a celorlalte materiale electorale de la locurile de depozitare către secţiile de vot s-a încheiat fără probleme.
”Totodată, angajaţii MAI au preluat în pază secţiile de vot pentru această noapte, urmând să le predea preşedinţilor birourilor electorale ale secţiilor de votare, mâine dimineaţă, la ora 6 cu sigiliile intacte”, a transmis ea.
Sâmbătă, au fost sesizate 47 de incidente sau fapte interzise în context electoral: 28 s-au confirmat, 4 nu s-au confirmat, iar 15 sunt în curs de verificare. 43 dintre sesizări au fost despre continuarea propagandei electorale după încheierea campaniei electorale.
Angajaţii MAI au aplicat 23 de sancţiuni contravenţionale, respectiv 22 de avertismente şi o amendă în valoare de 4.500 de lei.
”Efectivele MAI rămân mobilizate pentru a asigura intervenţia rapidă şi cercetarea cu celeritate a tuturor sesizărilor privind comiterea unor fapte nelegale în context electoral. La nivelul Ministerului Afacerilor Interne, chiar în clădirea în care ne aflăm, funcţionează Centrul Naţional de Conducere Integrată, care asigură monitorizarea şi coordonarea tuturor misiunilor legate de alegeri. Comandamente operaţionale similare au fost activate în toate judeţele şi în Capitală. De asemenea, în fiecare judeţ au fost trimişi în sprijin de la Bucureşti, ofiţeri cu experienţă”, a explicat Dajbog.
Potrivit sursei citate, MAI a mobilizat pentru ziua votului aproximativ 45.500 de angajaţi care să asigure climatul de ordine publică, protecţia secţiilor de vot şi cercetarea sesizărilor privind posibile incidente electorale.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News