Skip to content
Politică

MAI trage linie după mini-vacanța de 1 mai

Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, comisarul de poliție Monica Dajbog a declarat că, în perioada 28 aprilie – 3 mai, polițiștii au desfășurat 14.730 de misiuni de menținere și asigurare a ordinii publice și au intervenit în 4.700 de situații de risc.

„Începând de joi și până azi, dispozitivele de siguranță publică de Poliție Rutieră și Intervenție de urgență au fost suplimentate în întreaga țară. Zilnic au fost la datorie peste 36.000 de polițiști, polițiști de frontieră, jandarmi și lucrători de la alte structuri operative ale ministerului.

În ultima perioadă, au fost desfășurate 14.730 de misiuni de menținere și asigurare a ordinii publice și s-a intervenit în peste 4.700 de situații de risc pentru siguranța populației. Poliția și Jandarmeria au fost prezente la 373 de manifestări publice, dintre acestea peste 200 fiind dedicate sărbătoririi zilei de 1 Mai”, a precizat duminică Monica Dajbog, potrivit romaniatv.net.

Potrivit reprezentantului MAI, în perioada amintită, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, s-a constatat un număr mai mic de furturi.

„Prezența în stradă a unui dispozitiv complex de ordine publică a avut efecte directe asupra criminalității. S-au înregistrat mai puține furturi decât în perioada similară a anului trecut, respectiv 56 față de 69, iar numărul de autori de infracțiuni prinși în flagrant a crescut cu 51%.

Numărul de infracțiuni cu violență contra persoanei a scăzut cu 50% față de anul trecut, în ultimele zile fiind înregistrate doar nouă astfel de fapte”, a adăugat Monica Dajbog.

Aceasta a precizat că pentru comiterea de infracțiuni sunt cercetate 405 persoane, dintre care 45 au fost reținute, iar 37 arestate.

„În ceea ce privește contravențiile, începând de joi și până în acest moment, polițiștii și jandarmii au aplicat 34.271 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 9,7 milioane lei. Din totalul sancțiunilor contravenționale, 24.539 de amenzi s-au aplicat pentru contravenții la regimul circulației rutiere — 278 pentru consum de băuturi alcoolice la volan și 11.616 pentru depășirea vitezei legale în trafic”, a mai spus purtătorul de cuvânt al MAI.

Monica Dajbog a subliniat că fluența circulației rutiere a fost una bună pe majoritatea drumurilor și că traficul la punctele de trecere a frontierei a decurs „fără aglomerări”.

„Zilnic s-au desfășurat misiuni ale Poliției Rutiere cu accent pe combaterea cauzelor favorizatoare de accidente grave, respectiv viteza și consumul de alcool.

Polițiștii rutieri au reținut în aceste zile 1.286 de permise de conducere, 262 fiind reținute pentru consumul de băuturi alcoolice și 305 pentru depășirea vitezei legale. (…) Totodată, au fost retrase 505 certificate de înmatriculare”, a subliniat aceasta, adăugând că pe principalele drumuri naționale au acționat și 420 de aparate radar.

Reprezentantul MAI a arătat, totodată, că traficul rutier desfășurat pe A1, A2, DN1, DN6 și DN65 va fi, duminică după-amiază, monitorizat atât de echipaje ale Poliției Rutiere la sol, cât și de un elicopter al ministerului.

„În orele următoare ne așteptăm la un trafic rutier important pe traseele de întoarcere spre Capitală și tocmai de aceea, prin dispoziția vicepremierului Gabriel Oprea, în această după-amiază, un elicopter MAI va monitoriza traficul rutier pe A2 și pe DN1 în sprijinul echipajelor de Poliție Rutieră de la sol. (…) Poliția Rutieră va avea în această după-amiază dispozitive suplimentare pe DN1, DN65, A2, A1, DN6”, a mai spus purtătorul de cuvânt al MAI.

De asemenea, Monica Dajbog a adăugat că este de așteptat și o intensificare a traficului în punctele de trecere a graniței.

„În orele următoare, ne așteptăm la o creștere a numărului de persoane care vor tranzita punctele de trecere a graniței, context în care polițiștii Brigăzii Rutiere vor acționa în continuare cu efective suplimentare pentru scurtarea timpului necesar formalităților de control.

Din informările noastre, reiese că de joi și până duminică peste 120.000 de autoturisme au tranzitat punctele de trecere a frontierei”, a menționat aceasta.

Nu în ultimul rând, Monica Dajbog a declarat că au fost efectuate, în ultima perioadă, 50 de misiuni aero-medicale.

„Referitor la situațiile de urgență înregistrate în aceste zile, echipajele de pompieri au desfășurat 2.842 de intervenții, dintre care 110 pentru stingerea incendiilor, 17 pentru descarcerare și 2.528 pentru acordarea asistenței medicale de urgență. În total, peste 220 de persoane au fost salvate din situații critice”, a mai spus aceasta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *