Maia Sandu a anunțat faptul că s-a îmbolnăvit de Covid-19: Voi sta izolată în următoarele câteva zile

Sursa foto: X

Președinta R. Moldova, Maia Sandu, a anunțat luni pe pagina oficială de Facebook faptul că a luat Covid și nu poate participa la evenimentele de astăzi și de mâine. Transmite că nu are alte simptome decât oboseala, însă va sta în izolare câteva zile. Recomandă cetățenilor să aibă în continuare grijă deoarece virusul nu a dispărut, iar dacă observă că au simptome, să consulte un medic sau să facă un test.

„Din păcate am luat Covid, și nu voi putea participa la evenimentele publice de astăzi și de mâine. Eu mă simt bine, nu am alte simptome, decât că sunt mai obosită decât altă dată. Pentru a nu crea riscuri pentru toată lumea, voi sta izolată în următoarele câteva zile. Vă rog să fiți atenți, Covid-ul nu a dispărut. Când observați că aveți simptome, faceți teste, discutați cu medicul dumneavoastră.”, a declarat președinta.

Oficialii de la Chișinău au transmis că vor fi organizate vizite a celor trei președinți a țărilor baltice: Alar Karis, Președintele Estoniei; Edgars Rinkēvičs, Președintele Letoniei; și Gitanas Nausėda, Președintele Lituaniei, cu ocazia împlinirii a 33 de ani de la independența R. Moldova, conform Digi24.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: