Președintele R.Moldova, Maia Sandu, s-a întâlnit în seara zilei de astăzi cu cetățenii moldoveni stabiliți la Timișoara (România). Într-o postare pe contul său de Facebook, Maia Sandu își împărtășește emoțiile de la întrevedere și spune că i-a îndemnat pe moldovenii stabiliți la Timișoara să contribuie la modernizarea și aderarea R.Moldova la Uniunea Europeană.
„Am petrecut această seară într-o discuție caldă cu cetățenii noștri stabiliți în Timișoara. Cei prezenți, în marea lor majoritate studenți, tineri, au plecat din țară pentru studii și oportunități profesionale. M-am bucurat să îi aud, pe atât de mulți dintre ei, interesați și implicați în evoluțiile de acasă. I-am îndemnat să revină în țară să pună umărul la modernizarea Moldovei și aderarea noastră la Uniunea Europeană. În perioada ce va urma, va fi nevoie de entuziasmul și dedicația tuturor celor care cred că Moldova poate, că Moldova merită mai mult”, a scris Maia Sandu pe contul său de Facebook.
Maia Sandu și-a exprimat aprecierea pentru doi membri ai comunității, care promovează sportul.
„Cu această ocazie mi-am exprimat aprecierea pentru doi membri ai comunității noastre din Timișoara, Roman Zgardan și Demian Răileanu, care joacă un rol important în dezvoltarea sportului de performanță din țara noastră. Le-am mulțumit pentru valorile pe care le promovează și pentru efortul și abnegația cu care antrenează și generează campioni pentru Republica Moldova în domeniul luptelor greco-romane”, a mai scris președintele.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News