Gazprom i-a cerut companiei Moldovagaz să schimbe punctul de intrare a gazelor naturale în Republica Moldova în primele zile ale atacului Rusiei asupra Ucrainei, compania rusească dorind să livreze gaz Moldovei prin regiunea transnistreană, a dezvăluit preşedinta Maia Sandu, miercuri seara, la Jurnal TV, potrivit News.ro.
Moscova avea atunci convingerea că soldaţii ruşi vor ajunge rapid în Transnistria şi dorea să controleze şi acest punct de intrare a gazelor naturale în Republica Moldova, a explicat şefa statului.
„În primele zile de război, a venit o scrisoare de la Gazprom către Moldovagaz prin care se cerea să se schimbe contractul, şi anume în contract să se schimbe punctul de intrare a gazelor naturale în Republica Moldova.
Punctul de intrare este pe la nordul Republicii Moldova, iar în primele zile de război Gazprom a vrut să schimbe în contract punctul de intrare pe segmentul regiunii transnistrene, pentru că ei credeau că în foarte scurt timp vor ajunge acolo şi doreau să controleze şi acest punct de intrare a gazelor naturale în Republica Moldova.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News