Republica Moldova ar putea deveni stat membru al Uniunii Europene până în anul 2030 “în doi pași”, a declarat președinta Maia Sandu, într-un interviu pentru Radio Moldova, citat de Radio Chișinău.
“Bineînțeles că vrem să ne integrăm cu regiunea transnistreană și, așa cum s-a întâmplat și până acum, regiunea transnistreană beneficiază de anumite elemente de apropiere cu UE, inclusiv Acordul de Liber Schimb se aplică și în regiunea transnistreană. Ați văzut că s-au produs și acolo schimbări în structura comerțului, fiindcă jumătate din exporturi merg în UE (…). Ne dorim o rezolvare politică a conflictului, dar nu putem să punem problema în felul în care Republica Moldova devine membru al UE doar după rezolvarea conflictului transnistrean, pentru că asta ar însemna să îi dăm Kremlinului drept de veto pe procesul de integrare europeană a Republicii Moldova. Lucrăm și la problema conflictului transnistrean, dar nu creăm din asta un impediment și, în primul rând, Bruxelles-ul spune acest lucru, ceea ce este foarte important”, a declarat președinta Maia Sandu luni-seară, în cadrul unui interviu la Radio Moldova.
Potrivit șefei statului moldovean, “admitem că, în cel mai rău caz, vom face integrarea europeană în doi pași”.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News