Maia Sandu a mulțumit Parlamentului European pentru rezoluția prin care cere începerea negocierilor de aderare a Republicii Moldova la UE până la sfârșitul anului, afirmând că reprezintă un puternic semnal de încredere, dar și faptul că țara sa este gata să se așeze la masa negocierilor.
Aflată într-o deplasare în Spania unde participă la summitul Comunității Politice Europene, Maia Sandu a venit cu o reacție la câteva ore după votul parlamentarilor europeni.
,,Mi-a părut bine s-o revăd, la Granada, pe Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola. Am salutat votul dat azi de legislativul european pentru Rezoluția în care recomandă Comisiei Europene deschiderea negocierilor de aderare pentru Republica Moldova până la sfârșitul anului.Mulțumesc Parlamentului European pentru acest puternic semnal de încredere, care demonstrează că Moldova își ia în serios angajamentele de aderare și este pregătită să se așeze la masa negocierilor. Moldova merită să fie parte a familiei europene și lucrăm cu multă determinare ca să fim pregătiți și să devenim un stat european”, a scris președinta într-un mesaj publicat pe rețelele sociale.
Investiție geostrategică
În data de 5 octombrie, Parlamentul European a votat rezoluția inițiată de președintele Delegației Parlamentului European pentru relațiile cu Republica Moldova, Siegfried Mureșan, prin care se cere începerea negocierilor de aderare a statului moldovean la UE până la finalul anului.
Conform actului, Executivul de la Chișinău a dat dovadă de determinare și capacitate de a îndeplini cerințele Comisiei Europene pentru a demara negocierile de aderare, fiind subliniat faptul că aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană „ar reprezenta o investiție geostrategică într-o Europă unită și puternică”.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News