Autoritățile de la Chișinău vor continua să depună eforturi pentru realizarea obiectivului de integrare europeană. Aderarea R.Moldova la UE până la sfârșitul acestui deceniu este o posibilitate reală, declară președinta Maia Sandu.
Totodată, șefa statului a apreciat realizarea angajamentelor asumate de R.Moldova la obținerea statutului de țară candidată, recomandările Comisiei Europene fiind îndeplinite aproape în totalitate.
Decizia politică a UE privind aderarea ar putea fi una pozitivă atât pentru R.Moldova, cât și pentru Ucraina, susține Maia Sandu.
„Dacă eu v-aș fi spus doi ani în urmă că până la sfârșitul anului 2023 R.Moldova va iniția negocierile de aderare la UE, Dvs. m-ați fi crezut? Probabil multă lume nu ar fi crezut, pentru că R.Moldova de treizeci de nai încearcă să devină stat membru al UE au fost momente când noi am pierdut aceste oportunități când alte state au reușit să ajungă, au fost perioade când UE a fost mai puțin deschisă pentru extindere.
Apar oportunități și este important ca aceste oportunități să le folosim. Și dacă în mai puțin de doi ani am reușit să facem doi ani importanți, eu cred că este foarte real să reușim să ajungem stat membru al UE până la sfârșitul acestui deceniu. Noi am făcut un angajament din partea noastră pentru că aici controlăm lucrurile. Noi trebuie să îndeplinim toate angajamentele și să ajungem să corespundem standardelor europene până în anul 2030 și sperăm că și UE să fie gata să ne accepte.
Evident că ne-am bucura ca acest lucru să se întâmple mult mai repede și nu exclud că acest lucru se poate întâmpla mult mai repede, dacă și noi aici pe intern muncim mai mult și mai mulți muncim la această agendă de integrare europeană și pe de altă parte, dacă și țările membre UE vor păstra această deschidere, atunci și lucrurile se pot întâmpla mult mai repede. Eu sunt optimistă în sensul în care cred că noi nu chiar putem, noi trebuie să devenim stat membru cât de curând posibil”, a declarat Maia Sandu.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News