Preşedinta R.Moldova, Maia Sandu, a afirmat, după Conferinţa de Securitate de la München, că o Europă unită este singura cale spre pace, securitate şi prosperitate, iar pacea în Ucraina „nu se poate decide fără Ucraina, şi nici fără Europa”.
Maia Sandu, a participat la Conferinţa de Securitate de la München, un forum de referinţă în domeniul securităţii globale, unde a discutat cu lideri internaţionali despre necesitatea consolidării unităţii europene şi a cooperării democraţiilor în faţa provocărilor de securitate actuale.
În marja conferinţei, Maia Sandu a discutat cu mai mulţi oficiali prezenţi la eveniment, printre care preşedintele Consiliului European, António Costa, preşedintele Estoniei, Alar Karis, preşedintele Letoniei, Edgars Rinkēvičs, prim-ministrul Irlandei, Micheál Martin, cancelarul Austriei, Alexander Schallenberg, ministrul canadian al Afacerilor Externe, Melanie Joly.
În dialog cu Salome Zourabichvili, Maia Sandu a reafirmat sprijinul pentru democraţia şi drumul european al poporului georgian.
Şefa statului Republicii Moldovei a subliniat importanţa unităţii europene ca fundament al păcii, securităţii şi prosperităţii.
„Nimeni nu-şi doreşte pacea mai mult decât Ucraina. Şi noi, în Moldova, ne dorim pacea – ne dorim o pace durabilă şi care să ne menţină în lumea liberă. O astfel de pace nu se poate decide fără Ucraina, şi nici fără Europa”, a menţionat Maia Sandu, referindu-se la securitatea regională.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News