Maia Sandu: Ne dorim foarte mult să ne putem sprijini în continuare de umărul României

Sursa foto: Maia Sandu

„Ne dorim foarte mult să ne putem sprijini în continuare de umărul României, de aceea ne dorim la Bucureşti parteneri care sunt deschişi pentru o bună colaborare cu R.Moldova”, a declarat joi, într-o conferinţă de presă, preşedinta R. Moldova, Maia Sandu, informează MOLDPRES.

Lidera de la Chişinău a subliniat că R.Moldova îşi doreşte o Românie europeană, care îşi consolidează rolul în UE.

„Cei care cred că Uniunea Europeană nu este bună pentru România trebuie să se uite la noi şi să vadă cât de vulnerabili suntem şi care sunt standardele de viaţă în R.Moldova. În acest mod, să-şi imagineze cum ar fi putut fi România dacă nu era parte a Uniunii Europene. Vrem ca România să rămână în UE şi să ne ajute şi pe noi să ajungem cât mai repede acolo”, a declarat Maia Sandu.

De asemenea, şefa statului a precizat că R.Moldova se bucură de un sprijin politic din partea majorităţii partidelor politice din România.

„Acest lucru este foarte preţios pentru noi. Deci, nu alegem un partid sau altul, este alegerea românilor de dincolo de Prut pe cine votează. Noi ne dorim foarte mult să putem conta pe aceeaşi relaţie extraordinară pe care am avut-o în ultimii ani”, a adăugat ea.

România este unul din principalii parteneri ai R.Moldova, iar Bucureştiul reprezintă un sprijin esenţial în procesul de aderare a R.Moldova la Uniunea Europeană, notează MOLDPRES.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: