Skip to content
Economic Știri

Majorarea salariului minim – efecte. Câți angajați vor fi concediați din IMM-uri

Aproape jumătate dintre antreprenorii respondenți unui sondaj realizat de Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii (CNIPMMR) au calculat că majorarea salariului minim pe economie, de la 1 ianuarie, îi va obliga să concedieze din angajați.

Aceasta în condițiile în care toți au măcar un angajat încadrat la salariul minim, iar unii oameni de afaceri au și peste 10 salariați astfel remunerați, anunță Profit.ro.

Pentru acest sondaj au fost 387 de respondenți. Astfel, 42,90% dintre respondenți au afirmat că majorarea salariului minim pe economie de la 1 ianuarie va avea ca efect disponibilizarea unor salariați, iar 82,10% au calculat că ar putea concedia până la 5 salariați.

Iar 60,30% din respondenți văd deja că majorarea salariului minim pe economie va avea ca efect creșterea și altor salarii decât cele minime.

Pentru a putea asigura creșterea salariului minim, cei mai mulți respondenți au evidențiat necesitatea scăderii fiscalității (64%), simplificarea birocrației (52%), stimularea investițiilor (48%), impozit zero pentru veniturile din salariul minim (44%).

Pentru îmbunățirea pieței muncii în acest an, respondenți au spus că ar trebui luate măsuri ce vizează reglementarea de noi forme/tipuride angajare mai flexibile (28%), reglementarea convențiilor civile pentru prestarea de activități ocazionale (22,70%), extinderea domeniilor pentru prestarea activităților cu caracter ocazional desfășurate de zilieri (12%), îmbunătățirea reglementării contractelor individuale de muncă (12%), simplificarea birocratiei (10,70%).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *