Marian Oprișan, vicepreședintele PSD al Consiliului Județean Vrancea, a reușit să păcălească autoritățile statului cu sprijinul mamei care are venituri de 4.000.000 euro. Mașini, case, bărci. Toate sunt ale mamei. Politicianul operează pe conturile mamei ca și cum ar fi ale lui.
La 77 de ani ani, Lucia Gherarde, are încă grijă de fiul ei, Marian Oprișan, 58 de ani, celebru politician al României, înălțat la rang de baron local de anii lungi în care a domnit cu autoritate peste un întreg județ. A fost la butoane peste 20 de ani în Vrancea, iar cuvântul său a avut mai mereu în acest răstimp greutat și la sediul central al social-democraților, indiferent cine conducea partidul.
Doamna Lucia a fost angajată a unei fabrici de confecții și este pensionară. Locuiește la bloc, dar veniturile sale declarate la Fisc sunt de milioane de euro. Mașinile de lux și bărcile scumpe pe care le folosește fiul sunt pe numele ei.Este titulara conturilor sale bancare, dar fiul ei este împuternicit pe conturile acesteia. Astfel că Marian Oprișan face retrageri din conturi ca și cum ar fi ale sale.
Milionară din tranzacții imobiliare și dobânzi bancare
Conform documentelor consultate de Newsweek România, Lucia Gherarde a înregistrat venituri de aproximativ 4 milioane Euro în perioada 2008-2021. Conform propriilor declarații de avere, Marian Oprițan, a avut, în aceeași perioadă, venituri salariale de 1,14 milioane lei, adică de de 15 ori mai mici decât ale mamei sale. Cea mai mare parte a veniturilor mamei lui Oprișan provind din 3 tranzacții imobiliare, din care una se remarcă cu o valoare de 9,5 milioane lei din 2015.
Banii erau de pe urma unui teren vândut către lanțul de bricolaj românesc, Dedeman SRL. Iar Oprișan a participat la deschiderea magazinului Dedeman din Focșani în calitatea sa de președinte al Consiliului Județean.
O altă tranzacție imobiliară de 2,6 milioane lei a fost făcută în 2008, și încă una de 4,14 milioane lei în 2017.
În rest banii depuși la bancă i-au adus mamei lui Marian Oprișan, în 13 ani venituri din dobânzi de peste 150 de mii de euro.
În schimb, veniturile din pensii ale doamnei Gherarde în aceeași perioadă au fost de doar 13.528 lei.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News