Managerul Spitalului Bagdasar Arseni a declarat pentru Adevărul că inundația care a afectat spitalul nu a produs pagube, funcționarea normală fiind reluată până seara.
„În primul rând, aparatura nu a fost sub nicio formă afectată, nu am avut niciun fel de pagubă nici din perspectiva instalației, amenajării sau reamenajării spațiilor interioare. Am avut în principal niște instalații care doar au trebuit curățate cu presiune de aer. Odată ce asta s-a realizat, activitatea a reînceput, am redeschis în câteva ore de când au venit echipele de construcții. (…) Până seara am deschis la 100%”, a explicat managerul spitalului.
Șeful unității medicale a explicat si de ce nu s-a mai construit un centru pentru mari arși în spital.
„Acolo a existat un studiu de pret adaptibilitate. Cel care trebuia să îl execute, operatorul economic l-a înaintat către noi, iar noi, la rândul nostru am solicitat acte necesare. Acestea trebuie să aibă niște avize de la niște autorități, iar studiul în sine avea proiecte care trebuiau îmbunătățite sau porțiuni care trebuiau îmbunătățite. Inclusiv, propunea construcția unei clădiri, fără să indice exact locația unde va fi construită acea clădire, în condițiile în care terenul era și încă este deficitar la nivelul spitalului”.
„Se face o confuzie în informarea opiniei publice că UPU s-a construit pe terenul destinat centrului. Acest teren pe care s-a construit unitatea de primiri urgențe a fost dat de consiliul general, ulterior oricărei discuții despre centrul de arși, oricărei discuții cu privire la amplasarea lui, printr-un transfer de posesie de la spitalul Obregia”, a mai explicat Andi Nodit.
Inundație la UPU Bagdasar-Arseni
Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) a Spitalului Bagdasar-Arseni a fost inundată după o ploaie mai serioasă. Prin tavan s-a infiltrat o mare cantitate de apă, iar pacienții au fost mutați la Spitalul „Sf. Ioan”. Unitatea inaugurată acum doi ani a costat 3,5 milioane de euro.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News