Skip to content
Puterea Știrilor Video

Mandatele ”penale” ale celor doi miniștri USR de la Sănătate. Acuzații din PSD împotriva lui Voiculescu și Mihăilă: S-au produs morți care puteau fi prevenite

Sunt foarte multe lucruri care au fost greșite în perioada în care cei doi miniștri de la USR au condus Ministerul Sănătății, spune medicul și senatorul PSD Florian Bodog. Invitat la Puterea Știrilor, social-democratul susține că „cel mai grav lucru” pe care l-au făcut foștii miniștri USR de la Sănătate este că nu au luat măsuri pentru combaterea pandemiei, nu au adus medicamentele antivirale în farmacii. Totodată, medicul îi acuză pe foștii miniștri de faptul că în acea perioadă au fost foarte multe cazuri în care s-au produs morți care puteau fi prevenite.

„Sunt foarte multe lucruri care au fost greșite în perioada în care cei doi miniștri de la USR au condus Ministerul Sănătății. Sunt foarte multe fapte care sunt cu caracter penal, inclusiv faptul că au făcut modificări absolut ilegale în diferite structuri. Însă, cred că cel mai grav lucru pe care l-au făcut este faptul că nu au luat măsuri pentru combaterea pandemiei, nu au adus medicamentele antivirale în farmacii. Mai mult decât atât au refuzat orice dialog, atât cu specialiștii, cât și cu celelalte partide politice, care au solicitat să se introducă anumite lucruri. Nu s-a dorit acest lucru. Mai mult decât atât: nu au ținut cont de experiențele din statele membre UE care au pus la dispoziția și îndemâna cetățenilor medicamente antivirale în așa fel încât, cu toate semnele de întrebare existente, să încercăm să tratăm cât mai mulți pacienți la domiciliu, cu tratament prescris de medicul de familie sau de medicul de specialitate.

Au fost foarte multe cazuri în care s-au produs morți care puteau fi prevenite. Acesta este motivul pentru care cred că au răspundere, cel puțin morală, în fața românilor, dacă nu și în fața legii. Ce e trist, amar și grav este faptul că am învățat ceva din cele 4 valuri pe spinarea românilor. Este extrem de grav. Puteam să învățăm din experiențele celorlalți și să luăm și să aplicăm bunele practic de la celelalte state”, a declarat medicul și senatorul PSD Florian Bodog.

Amintim că la data de 23 decembrie 2020, Vlad Voiculescu (USR) a fost numit în postul de ministru al Sănătății în Guvernul Florin Cîțu, însă acesta a fost demis pe 14 aprilie 2021, după aproape 4 luni de mandat. În locul său, USR a propus-o pe Ioana Mihăilă, medic, pentru a prelua portofoliul Sănătăţii la finalul lunii aprilie 2020, însă aceasta și-a depus demisia din funcție 5 luni mai târziu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *