Skip to content
Politică

Mandatul lui Iohannis, mană cerească pentru ziarişti. Striblea: Îmi exprim invidia…

Mandatul de preşedinte al lui Klaus Iohannis este mană cerească pentru ziarişti. Jurnalistul Cătălin Striblea se declară invidios dintr-un anumit punct de vedere.

Într-un articol publicat, vineri, pe blog, realizatorul de la Digi FM face o comparaţie între obiceiurile lui Klaus Iohannis, cele ale predecesorului Traian Băsescu, precum şi cele ale fostului premier Adrian Năstase. Mai precis, este vorba despre relaţia cu presa în timpul deplasărilor.

„Ca unul care a stat mai mult în breasla asta, la finalul acestei săptămâni nu pot decât să-mi exprim admirația, invidia și respectul meu total față de colegii care l-au însoțit pe președintele Klaus Iohannis în Israel.

Să vă explic un pic contextul. Vreo doi ani am fost acreditat la guvern, în perioada lui Adrian Năstase. El avea prostul obicei să înceapă acțiunile cu presa pe la 8.30-9.00 și apoi să le termine pe la opt seara. În timpul ăsta, mai punea una-două ieșiri și apăreau trei comunicate. O deplasare de o zi conținea măcar patru-cinci momente cu declarații, iar o deplasare de două zile era asigurarea că vii rupt.

Mi-aduc aminte de o Vienă cu plecare la șase și jumătate și cu final oficial pe la opt seara. Oficial, pentru că după aceea trebuia să dăm în redacții ce strânsesem. De la Moscova  a venit la unu noaptea și la nouă dimineața a început teleconferința. Ne tremurau picioarele.  Omul era omniprezent, dacă nu aveai două echipe, ca televiziunile mari, te prindea noaptea în redacție.

Băsescu a venit și el pe repede înainte. N-am înțeles nimic din nicio vizită cu el. La Paris am avut 15 minute să intrăm într-un magazin pentru că pierdeam avionul, iar la Bruxelles am abandonat noi o jumătate de program ca să  bem o bere în centru. În Libia, recunosc, am avut parte de o masă de prânz mai răsărită, dar cred că era meritul lui Gaddafi, dacă-mi permiteți gluma”, povesteşte Cătălin Striblea.

Citiţi AICI întregul material.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *