Skip to content
Educație

Mândruță, despre profesorul care îndeamnă elevii să nu poarte măști: Ar trebui să fie văzut de un psiholog!

Inquam Photos / George Călin

Jurnalistul Lucian Mândruță reacționează în cazul scandalos al profesorului din Oradea. Contactat de PS News, Mândruță spune că profesorul „confundă sportul cu educația civică” și, în opinia acestuia, ar trebui să fie văzut de un psiholog. „Dincolo de toate eu aștept reacția părinților”, mai spune Mândruță.

„Eu cred că acel profesor confundă sportul cu educația civică. El ar fi trebuit să livreze elevilor ceea ce a învățat la școală, respectiv exerciții de înviorare, motive sportive, o mulțime de alte lucruri utile. În afară de asta, le livrează propagandă din online, nu știu dacă pot să îl felicit. Una este să ai libertate de opinie în legătură cu asta, firește poate să se ducă și la miting dacă dorește, și alta este să își educe copiii la ora de sport. Cred că a greșit.

Eu cred că ar trebui să fie văzut de un psiholog. În mod normal, știu că profesorii sunt văzuți de un psiholog în momentul în care se duc să predea elevilor. Dincolo de toate eu aștept reacția părinților,” a spus Lucian Mândruță pentru PS News

Profesorul de lupte Nelu Pop de la Liceul cu Program Sportiv a postat, marți, pe pagina sa de Facebook, un filmuleț în care poartă pe față o mască de clovn și spune că “guvernul ne obligă să purtăm măști, să ne comportăm ca niște animăluțe în țarc”. Acesta filmează elevii care au măști și spune că “animăluțele au doar cinci minute de pauză. Nu au voie să își dea măștile jos, merg la toaletă pe rând, dacă vor să tragă o gură de aer, la fel, pe rând, la geam să respire. (…)Fiecare animăluț stă cuminte la el în țarc, asta vrea și asta ne cer cei care ne conduc, asta vrea ministerul, să stăm supuși, să stăm precum animăluțele în țarc”, a mai spus în filmare cadrul didactic.

Nelu Sandu Pop îl dă ca ca exemplu pe George Simion, liderul AUR-Alianța pentru Unitatea Românilor, care protestează în București față de purtarea măștii, potrivit ziarului local Bihon. “Și la fel cum George Simion stă noapte de noapte, supus unor abuzuri, începând cu autoritățile, să încercăm să schimbăm ceva… Să nu devenim niște animăluțe care nu putem gândi… cu botnița pe gură. Haideți să ne unim sub o Românie unitară”, a spus Nelu Pop.

DETALII AICI: VIDEO Un profesor din Oradea face apel la protest față de măsurile anti-Covid din școli: ”Stăm precum animăluțele în țarc”

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *