Manifestații în Piața Constituției și Piața Universității, sâmbătă. Jandarmii iau măsuri de ordine și siguranță publică

Sursa foto: unsplash

Jandarmeria Capitalei va lua sâmbătă măsuri pentru asigurarea unui climat de siguranță cu ocazia desfășurării a două proteste în Piața Constituției și Piața Universității.

Potrivit Jandarmeriei Capitalei, în intervalul orar 10:00 – 19:00, în Piața Constituției, are loc o adunare publică inițiată de Organizația pentru Apărarea Drepturilor și Intereselor Femeilor pentru a protesta împotriva discriminării persoanelor cu dizabilități.

Al doilea protest se va desfășura în intervalul orar 11:00 – 23:00 și are drept scop ‘conștientizarea populației cu privire la importanța prezenței la vot’. Programul este următorul:

* între orele 14:00 – 15:00, adunarea participanților pe trotuarul adiacent parcului din fața Teatrului Național București;

* între orele 15:00 – 15:30, adunare publică pe trotuarul adiacent parcului din fața Teatrului Național București;

* între orele 15:30 – 16:30, deplasare pe banda I de circulație, pe traseul: Bd. Gheorghe Magheru – Piața Romană – Bd. Lascăr Catargiu – Piața Victoriei – Bd. Aviatorilor – stânga pe str. Ion Mincu – dreapta pe Șos. Pavel D. Kiseleff – punct final în alveola Arcul de Triumf (adiacentă intersecției Șos. Pavel D. Kiseleff cu Bd. Mareșal Constantin Prezan).

* între orele 16:30 – 17:00, adunare publică în alveola Arcul de Triumf;

* între orele 17:00 – 17:30, defluirea totală a participanților.

Jandarmeria Capitalei recomandă persoanelor care vor participa la aceste manifestații, dar și celorlalți cetățeni să manifeste înțelegere față de măsurile luate, să adopte un comportament civilizat, să respecte indicațiile jandarmilor, să evite conflictele de orice natură și să anunțe cea mai apropiată patrulă de jandarmi, dacă observă persoane care au un comportament antisocial.

De asemenea, din rațiuni de siguranță publică, se recomandă participanților să nu vină cu bagaje sau genți voluminoase.

‘În conformitate cu prevederile legale în vigoare, este interzisă și constituie infracțiune participarea la adunările publice a persoanelor care au asupra lor arme de orice fel, materiale explozive sau incendiare, substanțe iritant-lacrimogene sau cu efect paralizant, dispozitive pentru șocuri electrice ori alte obiecte ce pot fi folosite pentru acțiuni violente sau de tulburare a desfășurării normale a acestora”, precizează Jandarmeria.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: