Skip to content
Politică

MApN: Unul dintre cei cinci militari răniţi recent în Afganistan a fost transportat în Germania

Military-Vehicle-Photos.com

Caporalul clasa a II-a Anton Florin, rănit recent în Afganistan, a fost transportat, sâmbătă, la Centrul Medical Regional din Landstuhl, Germania, pentru investigaţii medicale suplimentare şi tratament de specialitate, a anunţat Ministerul Apărării Naţionale, potrivit Agerpres.

Conform aceleiaşi surse, starea militarului român este stabilă.

„Ceilalţi patru militari, răniţi în acelaşi incident, au fost externaţi şi îşi continuă tratamentul şi recuperarea la subunităţile lor, aceştia aflându-se în grija echipei medicale a Batalionului 300 Protecţia Forţei „Sfântul Andrei” de la Kandahar”, se precizează într-un comunicat al MApN transmis AGERPRES.

Caporalul clasa a II-a Anton Florin, care face parte din Batalionul 300 Protecţia Forţei „Sfântul Andrei”, a fost rănit pe 24 mai, în timp ce executa o misiune de patrulare mixtă împreună cu militari americani, în zona de responsabilitate din Afganistan.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *