Skip to content
Social Sport

MApN: Unul dintre cei doi militari răniţi, luni, în Afganistan a fost transportat în Germania

rador.ro

Unul dintre cei doi militari răniţi, luni, în timp ce se aflau în misiune în Afganistan a fost transportat în Germania, a anunţat, printr-un comunicat de presă transmis miercuri, Ministerul Apărării Naţionale (MApN).

Potrivit sursei citate, fruntaşul Ionuţ Burlacu a fost transferat la Centrul Medical Regional din Landstuhl, Germania, pentru investigaţii medicale suplimentare şi tratament de specialitate, starea lui de sănătate fiind stabilă.

Caporalul clasa a III-a Laurenţiu Bogatu şi fruntaşul Ionuţ Burlacu, din Batalionul 300 Protecţia Forţei ”Sfântul Andrei”, au fost răniţi în timp ce executau o misiune de patrulare interioară în Baza Aeriană Kandahar.

Conform sursei citate, pe timpul executării misiunii, maşina de luptă de tip MRAP în care se aflau militarii s-a răsturnat.

Cauzele evenimentului sunt în curs de cercetare de către o comisie constituită la nivelul unităţii, potrivit agerpres.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *