Mara Mareș, TNL: Ciucă e cel mai echilibrat și responsabil lider al unui partid politic din România de azi

Mara Mareş
Sursa foto: Mara Mareş

Preşedinta Tineretului Naţional Liberal (TNL), Mara Mareş a declarat, pentru PS News, că tinerii liberali au fost mereu încurajați de președintele partidului, Nicolae Ciucă, să se evidențieze, atât la alegerile locale cât și în alte activități politice.

Ea l-a asigurat de tot sprijinul acestora, în cursa pentru alegerile prezidențiale.

„Tineretul Național Liberal mereu a beneficiat de susținerea președintelui PNL, Nicolae Ciucă. Amintim aici de sprijinul pentru campania TNL „Europa în fiecare localitate”, precum și faptul că, mai mulți tineri, ca niciodată, au fost susținuți pe listele PNL pentru alegerile locale. Președintele PNL și-a anunțat intenția de a candida în alegerile prezidențiale. E un lucru absolut firesc, pentru că e cel mai echilibrat și responsabil lider al unui partid politic din România de azi. E rândul nostru să îl susținem, spune Mara Mareș.”

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, anunţă că va candida la alegerile prezidenţiale, dar trebuie să obţină aprobarea partidului, precizând că va merge în filialele partidului pentru a discuta despre candidatura sa.

„Voi candida pentru că sunt preşedintele Partidului Naţional Liberal, dar, înainte de toate, trebuie să obţin aprobarea partidului şi de aceea, în perioada imediat următoare, ca să nu mai lăsăm loc la discuţii, voi merge în toate filialele PNL să îmi câştig încrederea şi votul de la Partidul Naţional Liberal”, a declarat Nicole Ciucă.

El s-a declarat convins că proiectul unui candidat comun al PSD şi PNL ”nu mai poate să se deruleze”.
„În acest moment, tot acest proiect (al unui candidat comun al celor două mari partide – n. r.) nu mai poate să se deruleze. Sigur, sunt convins că avem cu toţii şi răbdarea şi înţelepciunea să asigurăm stabilitatea ţării şi să guvernăm”, a susţinut liderul liberalilor.
Nicolae Ciucă a făcut un apel „la răbdare şi la înţelepciune” în ceea ce priveşte funcţionarea coaliţiei susţinand că nu îl afectează „atacurile” publice la adresa sa.
„Eu cred foarte mult în şansa mea, în şansa PNL, am încredere în tot ceea ce înseamnă forţa PNL, iar asta se va vedea”, a spus Nicolae Ciucă, întrebat dacă intrarea în cursa prezidenţială a lui Mircea Geoană l-ar pune în dificultate în ceea ce priveşte intrarea în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: