Skip to content
Puterea Știrilor Video

Mara Mareș: TNL România va fi pe baricade și va face tot ceea ce trebuie ca referendumul să treacă pragul

Featured Video Play Icon psnews.ro

Președinta Tineretului Național Liberal (TNL), Mara Mareș, a fost unul dintre cei mai recenți invitați ai ediției video ”Puterea Știrilor”. În cadrul interviului, aceasta vorbit, printre altele, și despre implicarea TNL în referendumul pe justiție ce va avea loc pe 26 mai.

”Absolut, vom fi pe baricade cum am fost întotdeauna, iar atunci când decizia președintelui va fi finală, TNL România cu siguranță va fi pe baricade și va face  tot ceea ce trebuie ca referendumul să treacă pragul, să câștigăm și noi alegerile europarlamentare și să ne asigurăm că totul va fi bine și la toamnă, dar pentru asta îmi fac mult mai puține griji” , a afirmat Mara Mareș.

Chestionată în legătură cu modul cum ar trebui să sune întrebarea, aceasta a răspuns:

”Nu mă pot substitui eu președintelui României, vom afla de la dânsul cum va suna întrebarea, probabil va avea o referire la corupție”, a adăugat liderul TNL.

Ar trebui să aibă referire la corupție sau la întreg sistemul ?

”Eu sincer v-aș spune dacă aș avea o informație concretă, este decizia președintelui, chiar nu știu la momentul ăsta cum va arăta, dar, probabil va avea o referire la corupție,la subminarea justiției, acum vom vedea cum va fi ea formulată trebuie formulată simplu dacă mă întrebați pe mine, așa încât oamenii să înțeleagă, să nu se întrebe în cabina de vot, ”dar oare ce au vrut să zică oamenii ăștia cu întrebarea asta?”. E important ca lucrurile să fie directe, simple”, a mai spus Mara Mareș.

Declarațiile președintei TNL vin în contextul în care șeful statului, Klaus Iohannis a hotărât convocarea unui referendum pe justiție chiar în aceeași zi în care au loc alegerile europarlamentare, 26 mai.

Iată mai jos video integral:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *