Doi cetăţeni ucraineni, tată şi fiu, care au trecut graniţa în România prin Munţii Maramureşului, au solicitat ajutorul autorităţilor române pentru a fi recuperaţi de pe munte, a informat, luni, directorul Serviciului Public Judeţean (SPJ) Salvamont Maramureş, Dan Benga.
Este vorba despre doi cetăţeni ucraineni, tată şi fiu, în vârstă de 52 de ani şi, respectiv, 23 de ani, care se află în zona Vârfului Poloninca, Bistra, în Munţii Maramureşului.
„Aceştia au reuşit să treacă frontiera şi se află undeva la aproximativ 400 de metri pe teritoriul României într-o zonă cu acces dificil. Prin apelul dat la 112 ucrainenii solicită ajutor de urgenţă spunând că nu au provizii şi apă, îi doare capul şi le este frig, nefiind echipaţi corespunzător, şi se tem să nu fie prinşi de grănicerii ucraineni”, a spus Dan Benga.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News