Skip to content
Maramureș Știri locale

Maramureș: Se desființează mai multe clase. Se revoltă profesorii din Vișeu de Sus și Baia Mare

emaramures

În cursul zilei de marţi 05.01.2021, a avut loc o întȃlnire on-line a Inspectoratului Şcolar Judeţean Maramureş cu directorii unităţilor de învăţămȃnt din judeţ, unde, la fel ca în urmă cu trei ani, li s-a comunicat că se doreşte o reducere a numărului de clase pentru învăţămȃntul liceal începȃnd cu anul şcolar 2021/2022. Este propus astfel ca, incepȃnd cu admiterea în clasa a IX-a de anul viitor, Liceul Teoretic “Bogdan Vodă” din Vişeu de Sus să infiinţeze cu o clasă mai puţin decȃt in anii şcolari precedenţi, potrivit emaramures.ro.

În cursul zilei de 15.01.2021, Liceul Teoretic “Bogdan Vodă” a primit o înştiinţare prin care ni se transmite că Consiliul de Administraţie al ISJMM a hotărȃt tăierea unei clase de a IX-a, drept urmare pȃnă în data de 18.01.2021 să comunicăm noul plan de şcolarizare în conformitate cu hotărȃrea dumnealor.

Justificarea acestei acţiuni este numărul scăzut de elevi din toată ţara care urmează acum cursurile clasei a VIII-a, prin faptul că în urmă cu 8 ani a fost înfiinţată clasa 0, iar generaţia respectivă s-a scindat, deci există mai puţini copii. Aceste consecinţe ar fi trebuit anticipate în urmă cu 8 ani, şi bineînţeles, nu de către noi. Se puteau reduce efectivele de elevi dintr-o clasa, oricum clasele sunt supraaglomerate.

Liceul Teoretic “Bogdan Vodă” din Vişeu de Sus este o şcoală pentru care elevii au optat în urma Examenului de Evaluare Naţională, avȃnd convingerea că vor termina o şcoală cu un învăţămȃnt de calitate care să le asigure promovarea Examenului de Bacalaureat dar şi urmarea unei forme de învăţămȃnt superior din orice domeniu. Liceul Teoretic “Bogdan Vodă” este o şcoală în care elevii pot învăţa într-un mediu echilibrat, unde sunt atent supravegheaţi şi unde se simt în siguranţă.

La tendinţele dezvoltării domeniilor şi specializărilor pe piaţa muncii, s-ar putea, dimpotrivă, să existe un aport în ocuparea viitoare a posturilor din domeniul sanitar de către absolvenţii nostri de la ştiinţe – dată fiind renovarea şi extinderea spitalului din oraş şi a crizei de personal din domeniul sanitar din zonă. Şi atestatul obţinut de elevii de la profilul Tehnologii (Economic-Servicii) îi ajută la angajarea pe piaţa muncii, nicidecum nu îi încurcă.

În condiţiile în care va fi desfiinţată una din clasele de a IX-a începȃnd cu anul şcolar 2021/2022, cea mai mare parte a cadrelor didactice vor avea de suferit. În aceeaş măsură vor avea de suferit şi o parte dintre elevii care provin din familii ce nu îşi permit din punct de vedere financiar să îi trimită la licee din alte localităţi, ceea ce va duce treptat la abandon şcolar.

Din cuprinsul OMEC nr.5599 referitor la metodologia privind fundamentarea cifrei de şcolarizare pentru învăţămȃntul preuniversitar de stat şi emiterea avizului conform în vederea organizării reţelei unităţilor de învăţămȃnt preuniversitar pentru anul şcolar 2021/2022 rezultă ca Liceul Teoretic “Bogdan Vodă” îndeplineşte toate criteriile obligatorii prevăzute în acest act normativ. Din acest ordin, dar şi din alte acte normative la care aceste face trimitere, reiese faptul că vor fi operate reduceri la unităţile de învăţămȃnt care rămȃn cu clase neocupate integral sau clase incomplete, precum şi unităţile de învăţămȃnt care nu conferă o pregătire a elevilor care să faciliteze inserţia lor socio-profesională ulterioară. Echilibrarea numărului de clase între colegii şi licee nu este prevăzută în nici una dintre legile citate de cei de la ISJ (Legea 1/2011 art.95, OMEC 5599/21.09.2020, OMECTS 5530/05.10.2011). De ce trebuie trebuie să se echivaleze?

Liceul Teoretic “Bogdan Vodă” nu s-a aflat şi nu se află nici în prezent în una dintre aceste situaţii. Oferta educaţională a şcolii noastre răspunde unei cereri existente.

Fundamentarea proiectului planului de şcolarizare pentru unităţile de învăţămȃnt preuniversitar de stat se realizează pe baza următoarelor criteria specific obligatorii:

Constituirea formaţiunilor de studiu de început în învăţămȃntul liceal, professional, inclusiv dual şi postliceal, din 28 elevi/clasă. Aceste locuri s-au ocupat în fiecare an, deoarece bazinul de colectare este vast. În liceul nostru învaţă elevii care provin din oraş şi din localitaţile invecinate: Vişeu de Jos, Moisei, Leordina, Petrova, precum şi din zonele Valea Ruscovei, Valea Vişeului, Valea Izei. La analiza efectivelor de elevi la clasa nu există probleme, dimpotrivă sunt cereri de transfer la liceul nostru – mai ales la clasa a IX-a. De fiecare data, toate locurile prevăzute în planul de şcolarizare al Liceului Teoretic “Bogdan Vodă” au fost ocupate integral încă de la prima distribuire, nu a rămas nici un loc liber, nu s-a pus problema de ocupare a locurilor prin redistribuire. Dimpotrivă, Liceul Teoretic “Bogdan Vodă” a fost preferat ca primă opţiune de şcolarizare de către foarte mulţi elevi care provin din zona Vişeului.

Procentul de promovare
Practic orice elev care se înscrie la Examenul de Bacalaureat poate fi promovat, deoarece promovabil înseamnă care poate fi promovat, deci avem 100% promovabilitate, dar promovare mai puţină – este un aspect problematic, dar există acţiunile de remediere pentru pregătirea suplimentară a elevilor.

Considerăm că selecţia nu a fost făcută pe criterii obiective, transparente şi nepărtinitoare ci, dimpotrivă, s-a aplicat o reducere nefundamentată, discriminatorie şi profund prejudiciabilă pentru viitorul liceului şi, implicit, pentru viitorul copiilor. În lipsa unor criterii clar definite şi obiective, aplicabile tuturor liceelor din judeţ, considerăm că selecţia s-a efectuat pe baza unor interese, în mod subiectiv, discreţionar şi abuziv.

O astfel de decizie nu respectă autonomia decizională a şcolii noastre, care a respectat paşii legali de constituire a planului de şcolarizare (Planul Managerial al ISJMM 2020/2021, ţinta strategică 1, opţiunea strategică 1.1 – creşterea autonomiei…).

În acest context, vă rugăm să ne sprijiniţi in demersul nostru de a stopa din timp această intenţie de a distruge iremediabil învăţămȃntul preuniversitar din oraşul nostru, judeţul nostru şi din ţara. (Colectivul cadrelor didactice de la Liceul Teoretic “Bogdan Vodă” – Vişeu de Sus)

REVOLTĂ ȘI LA VASILE LUCACIU! – Colegiul din Baia Mare dă de pământ cu conducerea ISJ Maramureș, după decizia de desființare a unor clase

“Au trecut zece ani de când sărbătorim ZIUA CULTURII NAȚIONALE – „o zi în care nu numai celebrăm un mare creator, dar şi o zi de reflecţie asupra culturii române, în genere, şi a proiectelor culturale de interes naţional” – și, cum bine știm, EDUCAȚIA este și va rămâne un pilon extrem de important pentru cultură.

Paradoxal, proiectul a fost inițiat de cincizeci de deputați/senatori și tot cincizeci, copii de astă dată, vor pierde – începând cu anul acesta – șansa de a studia la Colegiul Național „Vasile Lucaciu” din Baia Mare. Este o consecință a deciziei Inspectoratului Județean Maramureș, aceea de a reteza două clase de a IX-a…

Este un biet exercițiu de comparație… nedrept și trist! În primul rând, pentru copiii care, îndrumați de specialiști cu pregătire temeinică și dedicați profesiei, s-au străduit și au reușit să atingă performanța prin numeroasele premii naționale și internaționale și, nu în ultimul rând, prin rezultatele la bacalaureat. De fapt, chiar anul trecut Colegiul Național „Vasile Lucaciu” din Baia Mare a fost declarat primul din județ în urma acestor examene… Din păcate, oricâte argumente am alege, se pare că nu suntem ascultați… Preluat din înțelepciunea poporului, proverbul „După faptă și răsplată” nu mai are nicio valoare… Lumea s-a schimbat prea mult… și prea repede…

Nu căutăm vinovați, pentru că nu ne-ar fi de niciun folos. Căutăm doar o soluție. O educație autentică nu înseamnă doar cantitate, ci mai ales calitate, așadar nu amintim de reducerea unei cifre, vorbim de suflete rănite și de vise spulberate…, așa cum pandemia nu a omorât persoane, ci a distrus familii…

Și pentru că orice pierdere trebuie asumată…

Pentru că întreg corpul profesoral al colegiului nu găsește puterea să accepte o atare nedreptate…

Pentru că, după atâtea obstacole depășite, regăsim în noi forța de a construi…
Iar pentru acest curaj asumat nu trebuie să existe limite! (Colegiul Național „Vasile Lucaciu”, Baia Mare)

REVOLTĂ LA COLEGIUL DE ARTE – Vestea comasării claselor de Arhitectură și Arte Plastice îi nemulțumește pe părinții și elevii care au depus un memoriu pentru stoparea acestui demers

Situație delicată la Colegiul de Arte din Baia Mare, una dintre cele mai emblematice și de renume unități de învățământ din municipiu. Mai mulți părinți, susținuți de comitetul de părinți al colegiului, se revoltă după ce li s-a transmis că se dorește desființarea clasei de Arhitectură și comasarea acestei cu cea de Arte Plastice. De vină pentru toată situația sunt, spun părinții, cei de la Inspectoratul Școlar Județean (ISJ). În ultima ședință cu directorii tuturor unităților de învățământ din oraș, conducerea ISJ le-a impus directorilor de școli și licee să reducă numărul de clase din cauza numărului mai mic de elevi absolvenți ai claselor a 8-a.

CE A COMUNICAT ISJ MARAMUREȘ

“Având în vedere sporul negativ al populației școlare în ultimii ani, respectiv reducerea numărului de absolvenți ai clasei a VIII-a din acest an școlar față de cel precedent, s-a analizat, cu fiecare unitate de învățământ liceal în parte, necesitatea reducerii numărului de clase la aceste nivele de învățământ, ținând cont de filierele, profilurile și specializările pe care le au fiecare instituție școlară”, se arată în comunicatul inspectoratului din data de 5 ianuarie.

“ESTE ABSURD SĂ RENUNȚI LA O CLASĂ DIN 3”
Printr-un memoriu transmis conducerii ISJ Maramureș, primarului municipiului Baia Mare și directorului Colegiului de Arte, părinții cer stoparea acestui demers de desființare a claselor, pe motiv că este “nejustificat și nerealist”. Mai mult, comitetul de părinți susține că e imposibil din punct de vedere legal să fie introduse toate cele 5 specializări în două clase de elevi pentru că, potrivit legii, o grupă de elevi are minim 7 elevi și maxim 15, prin urmare în noua clasă comasată și-ar găsit loc doar 4 specialități.

MEMORIUL CU NUMĂRUL DE ÎNREGISTRARE 241 DIN 13 IANUARIE 2021 ÎNREGISTRAT LA ISJ MARAMUREȘ:
Prin prezenta, vă rugăm imperios să susțineți în planul de școlarizare pentru anul 2021-2022 funcționarea claselor de arhitectură, respectiv artă plastică în cadrul Colegiului de Arte Baia Mare, respectându-se astfel principiul continuității în educație în filiera vocațională. În demersul acestei inițiative aducem următoarele argumente:

această unitate de învățământ este unică la nivel de județ/regiune;
majoritatea elevilor doresc continuitate în cadrul Colegiului de Arte și posibilitatea de a opta pentru arhitectură sau pentru arte plastice întrucât ei se pregătesc deja pentru examenul de aptitudini din tematici diferite;

Vă facem cunoscut că acest demers are susținerea Comitetului de Părinți al Colegiului de Arte Baia Mare, fapt pentru care avem convingerea că răspunsul dvs. va fi unul favorabil”, se arată în solicitarea depusă de către părinții elevilor din clasa a VIII-a C.

Așteptăm cu interes un punct oficial de vedere din partea conducerii ISJ Maramureș. Vă vom ține la curent cu privire la acest subiect de interes.

Vasile Dale (vasiledale.ro), Adrian Barbur (ActualMM.ro)

CONSILIUL JUDEȚEAN AL ELEVILOR MARAMUREȘ IA ATITUDINE

În urma deciziei luate de Consiliul de Administrație al Inspectoratului Școlar Județean Maramureș, s-a hotărât „echilibrarea numărului de clase în cazul colegiilor naționale și liceelor teoretice, respectiv 6 clase/nivel liceal (cursuri de zi), fapt ce a nemulțumit atât elevii, cât și profesorii și părinții din Maramureș.
În această situație sunt afectate în mod direct colegii naționale reprezentative ale județului, precum Colegiul Național „Vasile Lucaciu”, Colegiul Național „Gheorghe Șincai”, Colegiul Național „Mihai Eminescu” Consiliul Județean al Elevilor Maramureș, structura de reprezentare a elevilor din județ, solicită revizuirea acestei hotărâri, cu mențiunea de a se lua în calcul anumite aspecte, precum zonele geografice dezavantajate la nivel educațional. Având în vedere numărul de licee regăsite în anumite regiuni, precum Vișeu de Sus, limitarea numărului de clase la 6 nu ar fi benefică pentru elevii din localitățile limitrofe ( Poienile de Sub Munte, Ruscova, Repedea, Petrova, Leordina, Vișeu de Jos, Moisei, Bogdan Vodă ), determinând o creștere a procentajului de abandon școlar.

Conform Art. 1, alineatul 4, literele e) și e^1) din Legea 185/2020, e) învăţământul liceal şi profesional: clasa cuprinde în medie 24 de elevi, dar nu mai puţin de 15 şi nu mai mult
de 30; e^1) învăţământul dual: clasa cuprinde în medie 24 de elevi, dar nu mai puţin de 20 şi nu mai mult de 30; În condițiile în care majoritatea instituțiilor de învățământ au o rată de promovabilitate ridicată la examenul de Bacalaureat, problema fundamentală este reprezentată de numărul elevilor dintr-o clasă, nu al numărului de clase. Criteriile în baza cărora s-au ales instituțiile de învățământ care vor suferi aceste schimbări nu sunt bine întemeiate. Egalizarea numărului de elevi la toate liceele din județ va genera implicit probleme grave la următoarele sesiuni de înscriere pentru clasele a IX-a, crescând semnificativ mediile de admitere. S-a semnalat de asemenea și comasarea anumitor clase din unele licee de care nu ar fi trebuit să se fi atins, precum Colegiul de Arte din Baia Mare. Eliminarea clasei de arhitectură, în raport cu numărul de elevi, nu este o soluție.

„Tăiem aripile elevilor care se pregătesc din greu pentru că nu mai avem cu ce să umplem golurile de la profesională? Hotărârea luată de ISJ este de-a dreptul o crimă în educație.” menționează președintele Consiliului Județean al Elevilor Maramureș, Dan Buciuman.

 

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *