Skip to content
Locale Maramureș

Maramureş: Stratul de zăpadă în Munţii Rodnei a ajuns la 4 centimetri; temperaturi scăzute pe arii extinse

Antena 3

Stratul de zăpadă depus în cursul nopţii de duminică spre luni, în Munţii Rodnei, depăşeşte 4 cm, iar temperatura exterioară atât în zona de munte, cât şi la câmpie este sub 0 grade, a precizat, luni, purtătorul de cuvânt al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Maramureş, Dan Bucă, scrie Agerpres.

Potrivit acestuia, pe Vârful Iezer din Munţii Rodnei, stratul de zăpadă depus depăşeşte 4 centimetri, iar în localitatea Ocna Şugatag, situată în vecinătatea Munţilor Gutâi, luni dimineaţa temperatura înregistrată a fost de minus 1 grad Celsius.

De asemenea, temperaturi scăzute au fost înregistrate în majoritatea localităţilor situate în zona de munte şi câmpie a judeţului Maramureş.

Totodată, traficul rutier a fost uşor îngreunat de fenomenul de ceaţă care în unele localităţi urbane şi rurale a scăzut vizibilitatea între 50 şi 200 de metri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *