Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, a declarat luni că nu se vor impozita titlurile de stat şi a mărturist că la un moment dat s-a pus în discuţie ca măsură de ultim moment.
Întrebat în emisiunea Proiect de ţară: România, de la Prima News, despre impozitarea titlurilor de stat, ministrul Finanţelor a infirmat.
„Sunt foarte sincer, măsurile acestea, când le enunţăm la modul general toată lumea e de acord cu ele, când pătrundem în detaliu (..) atunci lumea începe să nu le accepte. Rămăseserăm cu un impact bugetar şi urma să gândim alte şi alte măsuri (..) şi la un moment dat s-a pus în discuţie ca măsură de ultim moment”, a afirmat Boloş, conform news.ro.
El a precizat că niciodată nu au fost vizaţi investitorii instutuţionali.
„A fost discuţia la nivel de persoane fizice. În aceste decizii pui plus şi minus şi am constatat că e mai mult minus. Nu se vor impozita, îi liniştesc pe toţi, nu se vor impozita cel puţin aceasta este măsura de moment conturată la nivelul coaliţiei de guvernare. Impactul bugetar este cel care dictează măsura”, a mai arătat ministrul Finanţelor.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News