Marcel Ciolacu anunță toleranță zero pentru „păcănele”. Începe marea curățenie!

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Legea prin care este interzisă funcționarea sălilor de jocuri de noroc în localităţile mici cu mai puțin de 15.000 de locuitori, a intrat în vigoare la 29 aprilie și a început să fie aplicată, a anunțat prim-ministrul Marcel Ciolacu.

Adoptarea „legii păcănelelor” face parte dintre angajamentele PSD de a proteja românii de efectele dăunătoare ale jocurilor de noroc, prin reglementarea strictă a acestei industrii. Atât prin modificarea legislației, cât și prin creșterea amenzilor, social-democrații promit că legea va fi aplicată fără întârziere, iar cei care nu o respectă își vor pierde licențele.

28.000 de firme de păcănele își vor închide ușile până la finalul acestui an

Potrivit Oficiului Național al Jocurilor de Noroc (ONJN), au fost deja constituite echipe mixte care vor merge în control pentru a vedea dacă se respectă legea. Firmele care s-au autorizat treptat nu vor mai putea opera în unitățile administrativ teritoriale sub 15.000 de locuitori, acestea fiind obligate să închidă activitatea sau să se relocheze, conform prevederilor legale.

Confirm ONJN, vor fi închise în următoarele două luni cel puțin 4.000 – 5.000 de firme, iar până la finalul anului numărul acestora va ajunge la 28.000 de operatori de jocuri de noroc în orașele și comunele care au mai puțin de 15.000 de locuitori. Acest lucru înseamnă că este posibil să dispară de pe piață în jur de o treime dintre firmele care asigură jocuri de noroc.

PSD scoate jocurile de noroc din peste 90% din localitățile din România 

Supranumită „Legea păcănelelor”, reglementarea interzice prestarea, în mod direct sau indirect, a activităților de jocuri de noroc (inclusiv cele de tip slot-machine) în localitățile cu mai puțin de 15.000 de locuitori. Practic, în peste 90% din localitățile din România, aceste aparate vor dispărea.

Conform noilor reglementări, este obligatorie crearea şimenţinerea la zi a unui registru public de către Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc (ONJN) cu toți operatorii licenţiaţi/autorizaţi pentru a desfăşura activităţi în domeniul jocurilor de noroc. Acesta va fi accesibil online şi actualizat cel puţin o dată la fiecare 24 de ore.

Social-democrații au declarat, prin Premierul Marcel Ciolacu, că vor face reguli stricte și pentru restul de 10% din localități, într-un efect de a preveni efectele nocive ale dependenței de jocurile de noroc.

„Guvernul a început aplicarea noii legi privind interzicerea păcănelelor în localitățile cu mai puțin de 15.000 de locuitori. Toți cei care nu-și mută urgent apăratele rămân fără licență conform unui anunț transmis deja de Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc. Nu va exista nicio întârziere. Vrem să curățăm rapid de păcănele 90% din localitățile țării. Urmând să facem regulile pentru cele 10% rămase în acest moment”, a reiterat Marcel Ciolacu.

Nerespectarea legii se pedepsește cu amenzi de la 100.000 la 200.000 lei, confiscarea sumelor provenite din activitatea contravențională și chiar anularea licenței de activitate, chiar și în alte locații unde activează firma.

Legea reduce, de asemenea, dimensiunile permise pentru reclamele stradale la jocuri de noroc.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: