Marcel Ciolacu: Noul șef al NATO va veni în România

Sursa foto: Twitter - Mark Rutte

Secretarul general al NATO Mark Rutte a promis că va veni anul viitor în România, a anunțat, luni seară premierul Marcel Ciolacu. Acesta se află la Bruxelles și a avut o întâlnire cu acesta în decursul zilei.

„Nu e prima oară când o spun, politica în acest moment nu ține cont de cine-i de stânga și cine-i de dreapta. Politica în acest moment este despre securitate și despre economie. Am fost primul oficial care am avut o discuție cu Mark Rutte. A fost o discuție foarte deschisă de la început până la sfârșit. Am pus toate punctele și am reconfirmat faptul că România va continua să susțină necondiționat Ucraina în războiul cu Federația Rusă. Ne bucurăm de faptul că președinta Maia Sandu a recâștigat un mandat în R. Moldova, dar din punct de vedere al securității regionale, lucrurile sunt foarte încărcate. Am făcut o analiză la zi, am încercat și să anticipăm anumite lucruri în viitor. Există și o promisiune foarte clară că prima vizită oficială anul viitor a secretarului general Mark Rutte va fi în România. Până în luna mai oricum și țara gazdă, dar și Franța, care este țara cadru, vor înainta să ridicăm contingentul de militari la nivel de brigadă. Am vorbit foarte mult și despre înzestrare, despre faptul că România își menține promisiunea de a avea și în bugetul viitor 2,5% alocați pentru apărare. În ceea ce privește rachetele cu rază lungă de acțiune, până la 300 km. Acceptul nu trebuie să îl dea în mod direct vreo țară membră NATO. Acceptul îl dau țările care au contribuit și au donat Ucrainei acest tip de tehnică militară. Acele țări sunt SUA și Franța. Ele au trebuit să își dea acceptul. Și și-au dat acceptul dar ați văzut că a fost un accept condiționat ca țintele să fie anumite baze militare, mai ales cele care se doresc a fi cu soldați din Coreea de Nord. Vă reamintesc că niciun soldat din vreo țară membră NATO nu s-a implicat direct în războiul din Ucraina”, a spus Marcel Ciolacu.

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: