Marcel Ciolacu: „Copiii României au rupt scena la concursul NASA. Vom găsi o soluție să-i recompensăm”

Sursa foto: Facebook

Premierul Marcel Ciolacu i-a felicitat pe elevii români premiaţi la Concursul Internaţional „National Space Society – NASA Space Settlement Contest”.

Marcel Ciolacu i-a felicitat pe elevii români, afirmând că aceştia „au rupt scena” prin cele 50 de premii câştigate şi a promis că în zilele următoare autorităţile centrale vor găsi o soluţie pentru recompensarea acestora.

Şeful Guvernului a participat, miercuri seară, la Gala ‘Nu exista nu se poate!’, organizată la Palatul Parlamentului.

„Cred că puţină lume ştie că este vorba de zeci de copii care au participat, alături de elevi din 28 de state, cu 5.200 de proiecte, şi copiii noştri, ai României, cum se spune, au rupt scena.

Respectiv, au câştigat peste 50 de premii, dintre care şi premiul cel mare, şase premii întâi. Deci, o performanţă care ne arată că se poate”, a declarat Marcel Ciolacu.

Din datele prezentate, în cadrul Galei, de realizatorul tv Andreea Marin, gazda principală a evenimentului, reiese că la competiţia girată de NASA, la nivel mondial, au participat 29.000 de elevi din 28 de ţări ale lumii, iar România a luat 50 de premii din 125 obţinute la nivel mondial, prin participanţii săi, tineri elevi aflaţi între clasele a VII-a şi a XII-a, de la mai multe unităţi de învăţământ din Bucureşti şi din ţară.

La finalul momentului premierii, unul dintre profesorii care i-au însoţit pe elevii prezenţi la gală a punctat în intervenţia sa că Ministerul Educaţiei nu a fost interesat de găsirea unor formule pentru a premia performanţele obţinute de copiii români la concursul organizat de sub egida NASA.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL