Marcel Ciolacu, discuţii cu Roxana Mînzatu, vicepreşedinte executiv al Comisiei Europene

Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Premierul Marcel Ciolacu a avut, luni, discuţii cu Roxana Mînzatu, vicepreşedinte executiv al Comisiei Europene, acesta subliniind susţinerea Guvernului pentru industria auto din România, care are o contribuţie semnificativă în PIB. Premierul a mai afirmat că Politica de Coeziune, Fondul Social European şi celelalte politici europene rămân în continuare prioritare.

Executivul arată că atragerea fondurilor europene pentru finanţarea proiectelor sociale în beneficiul cetăţenilor români, protejarea drepturilor şi creşterea competenţelor lucrătorilor din România sunt temele asupra cărora s-a axat întrevederea de astăzi a prim-ministrului Marcel Ciolacu şi vicepreşedintei executive a Comisiei Europene, responsabilă pentru drepturi sociale, competenţe, locuri de muncă de calitate şi pregătire, Roxana Mînzatu.

”Resursele considerabile pentru cofinanţarea proiectelor europene incluse în bugetul pe acest an şi îmbunătăţirea mecanismelor de lucru la nivelul ministerelor vor face ca banii europeni să susţină investiţii esenţiale pentru creşterea calităţii vieţii românilor. Politica de Coeziune, Fondul Social European şi celelalte politici europene rămân în continuare prioritare. Putem veni astfel în sprijinul oamenilor, îndeosebi al celor care au mai multă nevoie de susţinere, şi al comunităţilor locale punând în valoare solidaritatea europeană, prin proiecte de dezvoltare corelate cu măsuri sociale”, a afirmat prim-ministrul Marcel Ciolacu.

De asemenea, premierul a subliniat susţinerea Guvernului pentru industria auto din România, care are o contribuţie semnificativă în Produsul Intern Brut, inclusiv prin creşterea competenţelor lucrătorilor din acest sector.

În acest context, vicepreşedinta executivă a Comisiei Europene, responsabilă pentru drepturi sociale, competenţe, locuri de muncă de calitate şi pregătire, Roxana Mînzatu, a subliniat deschiderea pentru a sprijini administraţia din România să atragă cât mai multe fonduri europene, arată Guvernul.

O altă temă de discuţie a avut în vedere regulamentul european ce vizează protejarea lucrătorilor care muncesc într-un alt stat membru al Uniunii Europene.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: