Skip to content
Politică

Marcel Ciolacu: În acest moment, oamenii politici ar trebui să urmeze exemplele europene și să dea mai puține declarații

Inquam Photos / Octav Ganea

Marcel Ciolacu, președintele PSD, a îndemnat oamenii politici să dea mai puține declarații și să lase specialiștii să vorbească despre pandemia de COVID-19 și despre cum ar trebui ea combătută. Social-democrații au venit miercuri la Romexpo pentru a li se administra doza 3 de vaccin.

Marcel Ciolacu: „Să lăsăm medicii să ne spună ce trebuie să facem, mai ales medicii din prima linie, cei care luptă acum în spital”

„Sunt două soluții în acest moment care au funcționat în alte state europene, respectiv vaccinarea și testarea. Cu adevărat prost gestionate de fostul guvern, iar testarea n-am înțeles nici până astăzi de ce au scos-o mereu din priorități. Se pare că până la urmă o să cumpere și teste și nu mai încercăm să inventăm noi alte lucruri, și mergem totuși în direcția în care merge Europa de un an și ceva”, a declarat liderul PSD.

Întrebat ce trebuie făcut, având în vedere bilanțul epidemiologic de miercuri, social-democratul a explicat: „Am spus foarte clar. În acest moment, oamenii politici ar trebui să urmeze exemplele europene și să dăm mai puține declarații, și să lăsăm medicii să ne spună ce trebuie să facem, mai ales medicii din prima linie, cei care luptă acum în spitale”.

„Cât de arogant poți să fii să vii în Parlament cu același ministru care a gestionat pregătirea valului 4, vă întreb eu pe dumneavoastră”, a subliniat Marcel Ciolacu.

Referitor la soluția pentru depășirea crizei sanitare și a celei politice, el a spus: „Criza politică știm de cine a fost declanșată. Cred că Președintele o să ne cheme la consultări, eu am făcut astăzi un apel la responsabilitate și vom vedea în ce direcție duc aceste lucruri. Criza sanitară, repet, ar trebui să lăsăm specialiștii, și noi oamenii politici să dăm din ce în ce mai puține declarații”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *