Premierul Marcel Ciolacu a purtat discuţii, în cadrul vizitei sale în SUA, pe teme de securitate şi achiziţia de avioane F16, precum şi despre faptul că mentenanţa şi reparaţiile capitale ale aeronavelor să se facă în România.
”În acest moment se votează şi bugetul Apărării SUA unde pentru prima oară este prinsă securitatea la Marea Neagră şi normal că ne dorim să fie prins şi acest proiect deja convenit de Congresul SUA şi invocat şi în cadrul întâlnirii de la Vilnius de către preşedintele Biden. Ce mă bucură este că toţi congressmanii cu care ne-am întâlnit înţeleg situaţia dificilă prin care trece şi România şi toată lumea ne mulţumeşte pentru suportul pe care l-am oferit atţt Ucrainei cât şi Republicii Moldova. Vom continua întâlnirile şi în Senat şi apoi o să mai avem cu o companie importantă din SUA o întâlnire”, a declarat Marcel Ciolacu.
Întrebat cum se vor concretiza discuţiile pe care le-a avut pe tema Apărării, Ciolacu a răspuns că doreşte lărgirea actualei colaborări dintre cele două state.
”Ştim cu toţii programul de training al piloţilor, în primul rând români şi ucraineni, împreună cu Olanda şi cu compania Lockheed Martin şi a fost normal că am avut vizită azi de dimineaţă şi discuţi pentru că totul s-a rezolvat, cred că şi datorită domnului Ministru al Apărării Angel Tîlvăr, foarte repede. Demersul a durat câteva luni şi deja este operaţional acest program. Am discutat mentenanţele la F16 şi reparaţiile capitale să se facă în România. Deja există o colaborare pe mentenanţă, dar dorim să lărgim aria de interes”, a declarat Marcel Ciolacu.
Întrebat despre achiziţia avioanelor F16, premierul a menţionat că se aşteaptă decizia SUA.
”Ştim cu toţii, decizia România a luat-o, acum aşteptăm decizia Congresului SUA. Fiecare achiziţie trebuie trecută prin Congresul SUA. Categoric decizia va fi una categorică”, a mai spus Marcel Ciolacu.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News