Marcel Ciolacu va avea miercuri mai multe întrevederi extrem de relevante pentru securitatea regională și pentru România, în contextul organizării la București a Summit-ului Inițiativei celor Trei Mări (I3M) și a Forumului de Afaceri I3M, în perioada 6-7 septembrie 2023. Premierul se va întâlni de dimineață cu președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, ulterior în programul său fiind prevăzută și o întâlnire cu cu John Kerry, emisar special al președintelui Statelor Unite ale Americii pentru climă. Tot miercuri Marcel Ciolacu va avea o serie de întrevederi bilaterale cu reprezentanți ai unor companii precum Apple, Amazon și IBM.
Premierul Marcel Ciolacu va avea miercuri începând cu ora 10.00, la Palatul Victoria, o întrevedere cu președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, în contextul organizării la București a Summit-ului Inițiativei celor Trei Mări (I3M) și a Forumului de Afaceri I3M, în perioada 6-7 septembrie 2023.
O altă întâlnire importantă a premierului Ciolacu în cadrul Summit-ului Inițiativei celor Trei Mări este cea de la Palatul Victoria, de la ora 14:00, cu John Kerry, emisar special al președintelui Statelor Unite ale Americii pentru climă.
Delegația care îl însoțește în România pe John Kerry
Delegaţia americană este formată din John Kerry, Reprezentantul Special al Preşedintelui SUA pe probleme climatice, Reta Jo Lewis, preşedinte al Băncii de Export-Import a SUA (EXIM), Geoffrey Pyatt, asistent al secretarului de stat pentru resurse energetice, reprezentanţi ai Departamentului de Comerţ, Departamentului de Energie şi ai Corporaţiei pentru Finanţarea Dezvoltării (Development Finance Corporation).
La București, secretarul Kerry va participa la summitul Inițiativei Celor Trei Mări, axat pe dezvoltarea conexiunilor de transport, energie și infrastructură digitală între națiunile europene situate între Marea Baltică, Adriatică și Neagră, conform unui comunicat al Departamentului de Stat al SUA.
Programul întrevederilor pe care Marcel Ciolacu le va avea miercuri cu reprezentanții externi
Premierul Ciolacu va avea miercuri mai multe întâlniri și cu reprezentanții unor mari companii tech, precum Apple, Amazon sau IBM, dar și cu președinta Senatului Canadei:
La ora 10:00 – cu Maia Sandu, președinta Republicii Moldova
La ora 11:00 – cu Sebastien Gros, director pentru Afaceri Guvernamentale Europa al companiei Apple
La ora 11:45 – cu Michael Punke, vicepreședinte pentru politici publice globale al companiei Amazon
La ora 12:30 – cu David N. Barnes, vicepreședinte pentru politica globală a forței de muncă al companiei IBM
La ora 14:00 – cu John Kerry, reprezentant special pentru climă al președintelui SUA
La ora 15:30 – cu John Hopkins, CEO al companiei NuScale Power
La ora 16:30 – cu Raymonde Gagne, președinta Senatului Canadei
La ora 18:00 – cu Georgios Stassis, CEO al Public Power Corporation (PPC)
Summit-ul Inițiativei celor Trei Mări (I3M) și Forumul de Afaceri I3M
Summit-ul Inițiativei celor Trei Mări (I3M) și Forumul de Afaceri I3M vor fi organizate în perioada 6-7 septembrie 2023, la București, România devenind astfel primul dintre statele Iniţiativei care găzduieşte pentru a doua oară aceste evenimente, după edițiile desfășurate în 2018.
Forumul de Afaceri al Inițiativei celor 3 Mări – „Investing into a resilient tomorrow”, organizat de Guvernul României, sub înaltul patronaj al președintelui României, va avea loc joi, 7 septembrie, la Palatul Parlamentului și va reuni peste 1.000 de oameni de afaceri, decidenți guvernamentali, experți, reprezentați ai societății civile.
Prim-ministrul Marcel Ciolacu va fi gazda sesiunii de deschidere a Forumului de Afaceri, la care vor participa înalți oficiali: președintele României, Klaus Iohannis, președintele Republicii Polone, Andrzej Duda, țară coinițiatoare a Inițiativei celor 3 Mări, prim-ministrul Croației, Andrej Plenković, țară coinițiatoare a Inițiativei celor 3 Mări, președintele Letoniei, Edgars Rinkēvičs, țară care a găzduit ediția de anul trecut a Summit-ului și Forumului celor 3 Mări, președintele Lituaniei, Gitanas Nausėda, țară ce va organiza Summit-ul și Forumul de afaceri al Inițiativei celor 3 Mări în 2024. Invitat special al Forumului de Afaceri este John Kerry, emisar special al președintelui Statelor Unite ale Americii pentru climă.
Sesiunea la nivel înalt va fi urmată de patru paneluri pe teme prioritare atât din perspectiva Uniunii Europene, cât și a relației transatlantice: energie, transporturi, digitalizare, investiții.
Scopul Forumului de Afaceri I3M este de a cataliza investițiile în infrastructură pe axa Nord-Sud și de a reconfigura relațiile de vecinătate din regiune, mai ales în contextul perturbărilor multiple și prelungite generate de războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei.
România, ca stat membru al Uniunii Europene și al Alianței Nord-Atlantice, își concentrează principalele priorități strategice în domeniul energetic – cu accent pe tranziția verde și utilizarea hidrogenului ca sursă de energie regenerabilă -, dezvoltarea rețelelor de transport feroviar și rutier, precum și provocările viitoare în ceea ce privește digitalizarea în domeniul securității cibernetice și siguranța implementării inteligenței artificiale.
Inițiativa celor Trei Mări (Marea Baltică, Marea Neagră și Marea Adriatică) este o platformă politică flexibilă și informală care reunește 12 state membre ale Uniunii Europene situate între cele trei mări menționate – Austria, Bulgaria, Croația, Cehia, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia și Slovenia.
La Forum vor participa și parteneri strategici care susțin Inițiativa celor Trei Mări: Comisia Europeană, Germania și SUA, precum și invitați speciali și reprezentanți ai organizațiilor internaționale relevante.
Citește mai mult pe gandul.ro
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News