Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, luni, că este nevoie de o mai mare implicare a statului, a societăţii şi a mediului de afaceri pentru asigurarea unei vieţi mai bune pentru persoanele cu dizabilităţi, nefiind suficient să existe legislaţie şi să se mărească alocaţiile. Ciolacu a anunţat că va propune modificarea legislaţiei, astfel încât autorităţile locale să fie obligate să angajeze persoane cu dizabilităţi, fără a mai exista acea ”crăpătură” – dacă nu îndeplineşti această condiţie, să plăteşti statului anumiţi bani. În cazul în care o autoritate chiar nu are această posibilitate, trebuie ca acest lucru să fie atestat de către Consiliului Naţional al Dizabilităţii din România.
Marcel Ciolacu a participat, luni, la semnarea parteneriatului ”Şanse egale pentru o viaţă independentă”, încheiat între Consiliul Naţional al Dizabilităţii din România (CNDR) şi Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC).
”Eu mă consider mai norocos decât dvs, dar acest lucru nu trebuie să mă bucure, acest lucru trebuie să mă oblige. Cu toţii trebuie să ne implicăm mai mult. Avem o obligaţie faţă de dumneavoastră şi faţă de societatea pe care ne-o dorim în România (…) Este insuficient să avem legislaţie, un lucru obligatoriu, dar această legislaţie trebuie pusă şi în practică şi nu poate fi pusă în practică decât dacă ne implicăm cu toţii”, a declarat premierul Marcel Ciolacu.
Acesta a apreciat că reprezentanţii mediului economic au decis să creeze, cu un an mai repede decât prevede legea, ”centre pilot” care facilitează accesul persoanelor cu dizabilităţi.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News