Marcel Kolaja, europarlamentar: Un student român să dea un examen la o universitate din Paris online

Sursă foto: Pexels.com

Actualul Parlament European a schimbat perspectiva tinerilor absolvenţi pentru piaţa muncii. Au fost deshise mai multe oportunităţi pentru aceştia, indiferent de ţara de unde provin.

De exemplu, diplomele obţinute pentru diverse profesii în România sunt echivalate, iar cei care le deţin îşi pot găsi de lucru în orice stat din spaţiul european.

„Cred că este un mare avantaj pentru un student român să dea un examen la o universitate din Paris online, pentru că nu trebuie să călătorească, ceea ce este scump. Iar acest lucru este extrem de important, mai ales pentru cei care vin din familii care nu sunt bogate.

Și cred că toată lumea ar trebui să aibă un nivel egal de accesibilitate a educației. Și acesta este un lucru bun.

Pe de altă parte, trebuie să vedem și riscurile. Iar acesta este un aspect la care am lucrat în Parlament”, a spus Marcel Kolaja, europarlamentar, sâmbătă, la emisiunea Be EU, de la Antena 3 CNN.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: