Skip to content
Politică

Marcel Vela, despre planurile de reformare a Ministerului Afacerilor Interne: ”Dorim să limităm mandatele conducătorilor, să facem concursuri transparente”

Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, ar pregăti o amplă reformă a instituției pe care o conduce. Conform unui document s-ar avea în vedere, printre altele, „comasarea efectivelor Poliţiei cu cele ale Jandarmeriei, pentru a crea o structură unică de poliţie, compactă şi eficientă după modelul reformelor realizate” în țări ca Austria, Belgia, Luxemburg şi Grecia.

Concret, în rândul Poliției Române vor fi primiți jandarmi pentru restabilirea ordinii publice, iar jandarmii vor  avea atribuții de ordine publică, se arată în documentul obținut de jurnaliștii de la Adevărul.

" "

Într-o intervenție telefonică în cadrul emisiunii ”Se întâmplă acum”, de pe B1 TV, moderată de Tudor Barbu, ministrul Internelor a declarat că în vederea reformării MAI a demarat o consultare inclusiv cu atașați pe afaceri interne de pe lângă ambasadele mai multor țări europene, dar și de la ambasadele străine din București.

Noi am demarat o largă consultare. Săptămâna trecută ne-am întâlnit cu toți liderii sindicali din cadrul MAI am demarat și o acțiune de consultare la nivelul structurilor de conducere, fie la nivel județean, fie la nivel central și, în paralel, am solicitat atașaților noștri pe Afaceri Interne de pe lângă ambasadele din țări europene și ale ambasadelor străine de la București, un punct de vedere legat de organizarea, eficientizarea structurilor ministerelor din țările respective. Există o necesitate, la nivelul anului 2020 în care evoluția tehnică, tot ce ține de comunicații, de infracționalitate deja este într-o zonă de internaționalizare. Noi exportăm crimă organizată, dar și importăm în sensul în care infractorii, interlopii nu mai au granițe. Atunci este bine să fim compatibili cu alți parteneri din țările membre ale UE”, a declarat Marcel Vela.

Ministrul a vorbit și despre o serie de măsuri privind depolitizarea instituției.

În programul de guvernare al guvernului liberal există o prioritate, la capitolul afaceri interne – depolitizarea instituției. Pentru a depolitiza instituția dorim să limităm mandatele conducătorilor, să scoatem toate posturile la concurs și să facem toate aceste concursuri transparente și la care să aibă acces toți profesioniștii din Poliție prin schimbarea regulamentelor în sensul în care concursul să fie verificat, încrucișat, transparent și obiectiv, lucru care nu s-a întâmplat până acum”, a mai spus Vela.

" "
" "

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *