Marea Britanie: Economia va reveni pe creștere în 2024

Sursă foto: Freepik.com
Sursă foto: Freepik.com

Economia Marii Britanii ar urma să crească anul acesta cu 0,8%, după ce a intrat în recesiune în a doua jumătate a anului trecut, a anunțat ministrul de Finanțe, Jeremy Hunt, la prezentarea Bugetului pe 2024, transmite Reuters.

Noile cifre sunt ușor mai ridicate decât avansul de 0,7% previzionat în noiembrie de organismul public de previziune bugetară OBR.

Acum, OBR se așteaptă la un avans al PIB-ului de 1,9% în 2025 și de 2% în 2026, a declarat Hunt. Anterior, OBR prognoza o creștere de 1,4% și de 2% în 2025 și 2026, scrie Agerpres.

În condițiile în care povara datoriei Marii Britanii este cea mai grea începând din anii ’60, Hunt a exclus solicitările din partea Partidului Conservator pentru reduceri de taxe și a promis că va continua cu planurile de scădere a împrumuturilor nete.

Dar diminuarea inflației de la nivelul de vârf de peste 11% înseamnă că „acum putem ajuta familiile nu doar prin măsuri temporare pentru sprijinirea costului vieții ci și prin reduceri permanente ale impozitelor”, a afirmat Hunt. Acesta a adăugat că OBR se așteaptă ca rata inflației în Regatul Unit să scadă sub 2% în următoarele luni.

Citește mai mult AICI

 

 

 

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: