Skip to content
Internațional

Marea Britanie ia în calcul impunerea de sancțiuni împotriva liderilor din statele unde jurnaliștii sunt agresați și intimidați. Printre măsuri: înghețarea conturilor și interdicția de a intra în Regatul Unit

Autorităţile şi procurorii care trimit în arest jurnalişti în mod arbitrar sau impun restricţii generale asupra libertăţii de exprimare ar trebui să fie supuşi unui nou regim de sancţiuni internaţionale ţintite, după cum recomandă un raport al unei comisii elaborat de avocata Amal Clooney, se arată într-un articol publicat de The Guardian, preluat de Rador.

Propunerea care apare într-o perioadă de atacuri fără precedent la adresa drepturilor jurnaliştilor este un proiect de extindere radicală a potenţialelor sancţiuni pentru a proteja reporterii din ţări precum Turcia, Iran sau Arabia Saudită.

În prezent, ziariştii sunt protejaţi prin sancţiuni condiţionate de drepturile omului doar de un număr mic de ţări, în principal în SUA şi Canada. Regatul Unit ar urma să-şi pună în aplicare propriul regim de sancţiuni post-Brexit în primăvara aceasta. Secretarul britanic de externe, Dominic Raab, s-a întâlnit de curând cu Clooney pentru a discuta despre propunerile ei, iar oficialităţile sugerează că Regatul Unit va conferi un regim prioritar analizării situaţiei unui număr de 30 de ţări înscrise în raportul anual al Foreign Office pe o listă a statelor care dau „motive de preocupare” din punct de vedere al drepturilor omului.

Clooney a fost desemnată de precedentul secretar de externe britanic, Jeremy Hunt, în calitate de emisar special pentru libertatea presei, în momentul în care el a luat decizia de a pune campania pentru libertatea presei în centrul proiecţiei britanice a soft power.

Raportul ei, pregătit împreună cu International Bar Association Human Rights Institute, documentează măsura în care regimurile represive recurg la crime extrajudiciare, tortură, răpiri, intimidări şi arestări, într-un adevărat asalt asupra libertăţii de exprimare la nivel mondial. În 2019, peste 250 de jurnalişti din lumea întreagă au fost închişi din cauza muncii lor şi tot mai mulţi au fost acuzaţi de răspândirea unor ştiri false.

Comisia lui Clooney recomandă adoptarea unor sancţiuni ţintite la adresa oficialităţilor care restricţionează libertatea de exprimare, inclusiv îngheţarea activelor persoanei respective sau refuzul de a-i acorda vize de călătorie. Sancţiunile ar putea fi impuse unilateral de guverne sau de consorţii de state. Detenţia nejustificată a reporterilor ar fi contracarată prin pragul sancţiunilor, se arată în raport, iar pedepsele ar putea viza nu doar autorităţile care îi acuză pe jurnalişti, ci şi pe procurorii şi judecătorii consideraţi complici la condamnarea acestora.

O utilizare consistentă a sancţiunilor ţintite în cazul în care jurnaliştii sunt ucişi sau închişi în mod arbitrar ar ajuta la creşterea conştientizării internaţionale şi trecerea de la impunitate la responsabilitate”, se arată în raport. „Există o oportunitate importantă pentru ca statele să conducă pornind de la o nouă paradigmă, că atunci când media este atacată, sancţiunile ţintite vor fi un contraatac.

Raportul respinge argumentul că propunerile vor „deschide larg porţile” impunerii unor sancţiuni prea numeroase, care acoperă orice încălcare a drepturilor la libertate sau la un proces corect. Face referire la legile Magnitsky, care autorizează guvernul american să-i sancţioneze pe cei pe care îi consideră contravenienţi ai drepturilor omului, clarifică necesitatea existenţei unui abuz grav din sfera drepturilor omului, inclusiv o perioadă îndelungată de detenţie fără formularea unor acuzaţii, pentru a fi aplicate. Ar putea fi numită totodată o comisie naţională independentă de jurişti seniori pentru a consilia guvernele despre actele represive împotriva reporterilor care ar putea justifica adoptarea unor sancţiuni.

Raportul lui Clooney arată că în prezent doar SUA, Canada şi Regatul Unit au adoptat regimuri de sancţiuni drept instrument de apărare a drepturilor omului.

Canada şi Regatul Unit, care a înfiinţat comisia pe care o conduce Clooney, au organizat o conferinţă comună pe tema libertăţii presei, în vara trecută la Londra, în cursul căreia peste 30 de state au semnat un angajament global referitor la libertatea presei. Clooney a propus ca aceste 30 de state să formeze un grup de iniţiativă care să-şi declare sprijinul pentru regimul de sancţiuni.

Raportul admite că nu a analizat posibilitatea impunerii sancţiunilor asupra unui guvern represiv ca întreg. Unele din cele mai grave restricţii asupra libertăţii presei au luat forma cenzurii de stat asupra ziarelor şi mediilor de socializare, iar nu a hărţuielilor unor reporteri individuali, potrivit G4media.

Sancţiunile ţintite fac parte din instrumentele cele mai eficiente din arsenalul unui guvern pentru a impune respectarea drepturilor omului, inclusiv obligaţia de a asigura libertatea de exprimare şi de a apăra presa”, a spus Clooney, joi. „Speranţa acestei comisii este că guvernele vor analiza recomandările din raport pentru a stăvili abuzurile la adresa drepturilor omului şi a face mai mult pentru apărarea jurnaliştilor din lumea întreagă”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *