Skip to content
Europa

Marea Britanie scade nivelul alertei cu privire la pandemia COVID-19

europafm.ro

Autorităţile sanitare britanice au decis joi să scadă nivelul alertei cu privire la pandemia covid-19, după ce riscul unei copleşiri a spitalelor a scăzut în Regatul Unit, plasat într-o izolare dură de la începutul lui ianuarie. Astfel, alerta scade la nivelul maxim – cinci -, la nivelul patru, au anunţat într-un comunicat comun medicii şefi ai celor patru provincii care alcătuiesc Regatul Unit – Anglia, Scoţia, Ţara Galilor şi Iralanda de Nord.

Campania de vaccinare împotriva coronavirusului desfășurată în Marea Britanie conduce la o diminuare semnificativă a numărului cazurilor de COVID-19, cu o scădere de circa 70% a infectărilor în rândul lucrătorilor sanitari care au primit doar prima doză de vaccin Pfizer-BioNTech, arată datele publicate Public Health England (PHE), relatează Reuters, citat de Agerpres.

Potrivit acestora, vaccinul Pfizer a oferit niveluri ridicate de protecţie împotriva infectărilor şi a bolii simptomatice după prima doză administrată. Totodată, spitalizările şi decesele asociate COVID-19 scad cu peste 75% în cazul vârstnicilor cărora li s-a administrat, de asemenea, doar prima doză de vaccin.

Pentru a imuniza cât mai multe persoane într-un timp cât mai scurt, guvernul britanic a ales să amâne administrarea celei de-a doua doze dincolo de termenul de trei săptămâni recomandat de producătorul vaccinului Pfizer-BioNTech. Datele prezentate de PHE provin din două analize separate, prima fiind un studiu în desfăşurare pe lucrătorii sanitari şi cea de-a doua o evaluare a datelor privind testarea persoanelor în vârstă de cel puţin 80 de ani.

În cazul persoanelor vârstnice, aceste date arată că prima doză de vaccin Pfizer-BioNTech are o eficacitate de 57% împotriva bolii COVID-19 simptomatice, iar conform unei evaluări preliminare nivelul protecţiei urcă la 85% după rapel.

Spitalizările şi decesele scad în toate grupele de vârstă, dar grupele de vârstă cele mai înaintate înregistrează cea mai rapidă scădere după vârful de la jumătatea lunii ianuarie”, remarcă Public Health England. De asemenea, vaccinul Pfizer-BioNTech protejează împotriva variantei britanice a coronavirusului SARS-CoV-2, mai notează instituţia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *