Skip to content
Opinii & Analize

Marea Neagră are Enciclopedie (I)

Dan Dungaciu

O luptă pentru Marea Neagră între Rusia și Europa…” (Gheorghe Brătianu, 1941)

Acest text este prilejuit de apariția la o editură din Cambridge (Marea Britanie) a primei enciclopedii din lume dedicată explicit geopoliticii Mării Negre: The Geopolitical Black Sea Encyclopedia. Această premieră este rodul muncii cercetătorilor de la Institutul de Științe Politice și Relații Internaționale al Academiei Române „Ion I. C. Brătianu”, aceeași care, cu ocazia Centenarului Marii Uniri, a publicat, tot la Cambridge, un volum dedicat acestui eveniment: 100 Years since the Great Union of Romania.

Un prilej bun pentru a puncta ce ar trebui să știe publicul occidental despre Marea Neagră. Cu o precizare introductivă obligatorie: în ciuda faptului că regiunea este singura unde au existat sau există conflicte militare explicite (Georgia, 2008), „hibride” (Ucraina, 2014), decupaje teritoriale (Georgia, Ucraina) și „frozen conflicts” (Republica Moldova) – Marea Neagră este regiunea strategică cel mai puțin cunoscută. Și cel mai bun indicator pentru asta este numărul extreme de redus de lucrări care se ocupă cu regiunea.

Ocupația comunistă a „arestat” și Marea Neagră

Marea Neagră nu a fost, în realitate, niciodată un subiect de conversație academică. Nu a existat niciun Fernand Braudel, consacrat, care să fi impus subiectul Mării Negre pe agenda europeană, precum a fost impusă Marea Mediterană de marele reprezentant of the Annales School (Braudel, 1966).

În timpul WWII, istoricul român Gheorghe Brătianu a fost primul din regiune care a făcut o sinteză legată de chestiunea Mării Negre, într-un curs deocamdată nepublicat din 1941-1942. Dar vremurile nu erau atunci propice unor dezbateri academice europene. După sfârșitul războiului și ocupația sovietică, marele istoric este arestat de către autoritățile comuniste și moare în închisoare, alături de alte sute de intelectuali români din toate domeniile de activitate. Post-mortem a reușit să i se publice o lucrare dedicată explicit Mării Negre în anul 1969, la München, în limba franceză, dar fără referințele contemporane la Marea Neagră. În România cartea lui Gheorghe Brătianu avea să fie publicată abia în anul 1988. Nu este vorba însă de Cursul din 1941-1942 pe care l-am invocat mai sus, rămas nepublicat până azi.

Sfârșitul lui Gheorghe Brătianu este emblematic și pentru destinul livresc al Mării Negre: a fost și acesta „arestat”, niciodată nu a ajuns subiect de discuții academice, iar Marea Neagră a devenit în perioada postbelică, practic, un lac sovietic.

Lucrarea istoricului Gheorghe Brătianu este de o provocatoare actualitate: teza principală a viziunilor sale era aceea potrivit căreia, sfârșitul secolului al XVIII-lea și începutul celui următor inaugurează o etapă care s-a prelungit și în secolul al XX-lea, respectiv, „o luptă pentru Marea Neagră între Rusia și Europa”.

Suntem tot acolo și astăzi.

Prima viziune despre Marea Neagră. Marea Neagră a riveranilor

Enciclopedia de care vorbim aici este scrisă pentru publicul occidental, pentru care Marea Neagră nu este un subiect familiar, nici ca istorie, nici ca prezent.

Cum ar trebui să înțeleagă acesta Marea Neagră?

În esență, este vorba despre două viziuni despre Marea Neagră care au fost și sunt, și astăzi, în competiție. Pe de-o parte, există viziunea care crede că Marea Neagră trebuie să aparțină riveranilor. Ei trebuie să o gestioneze, ei trebuie să decidă asupra destinului acesteia, inclusiv strategic. Această abordare a câștigat o victorie importantă la Montreaux, când faimoasa Convenție de la Montreaux din 1936 a dat cheile de intrare și de ieșire în Marea Neagră, Turciei. Marele diplomat român, Nicolae Titulescu, fost Ministru de Externe al României și de două ori ales Președinte al Ligii Națiunilor (1930 și 1931), s-a așezat în fruntea acestei tabere la Montreaux și a pledat pentru această abordare (cu numeroase critici din partea adversarilor acestei poziții, nu doar britanici, ci și de la București!).

Această viziune a Mării Negre a riveranilor avea să fie reiterată atunci când, după prăbușirea sistemului comunist în anul 1989, a fost posibilă a abordare a chestiunii Mării Negre. Prima inițiativă instituționalizată consacrată Mării Negre este consemnată la începutul anilor ’90. Prin semnarea la 25 iunie 1992 a Declarației Summit-ului și Declarației de la Bosfor de către șefii de stat și de guvern din unsprezece țări: Albania, Armenia, Azerbaidjan, Bulgaria, Georgia, Grecia, Republica Moldova, România, Rusia, Turcia și Ucraina, a fost înființată Black Sea Economic Cooperation (BSEC) / Organizația Cooperării Economice la Marea Neagră (OCEMN). Șase ani mai târziu, cele 11 state au semnat o cartă care ridica statutul BSEC la nivelul de organizație internațională și au creat un secretariat permanent, localizat într-o superbă vilă în centrul Istanbulului cu fața la Bosfor.

Inițiativa viza spațiul riveran – nu era o platformă occidentală – și a devenit, ulterior, o organizație prin care Turcia și Federația Rusă supravegheau și controlau evoluțiile din regiune. Eficiența ei este însă aproape nulă în regiune, nereușind să împiedice sau să soluționeze niciun conflict înghețat sau hibrid sau să fie o platformă credibilă pentru negocieri. Strategic, BSEC nu există, în realitate.

(va urma)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *