Executivul urmează să aprobe până la finele lunii martie noile organigrame cu numărul de posturi reduse aferente instituţiilor care sunt în coordonarea Secretariatului General şi Cancelariei Primului-Ministru, care vizează eliminarea a 1.800 de posturi, a declarat Adrian Ţuţuianu, secretar general adjunct al Guvernului.
„Cele 1.800 de posturi sunt aferente instituţiilor care sunt în coordonarea Secretariatului General şi Cancelariei Primului-Ministru. Suntem în faza în care se elaborează hotărârile de guvern cu noile organigrame. Numărul de posturi care se taie de la fiecare instituţie a fost anunţat public de domnul Oprea în urmă cu două săptămâni. Hotărârile de guvern vor intra, treptat, în 30 de zile pentru aprobare la Guvern”, a declarat Adrian Ţuţuianu, joi, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria, conform Agerpres.
El a explicat că în anumite situaţii legislaţia va trebui modificată şi a dat ca exemplu cazul Directoratului Naţional pentru Securitate Cibernetică (DNSC).
„Avem câteva situaţii în care este nevoie să modificăm legea, pentru că prin lege a fost stabilit numărul maxim de posturi şi aprobată organigrama şi sunt câteva instituţii, cum este, de exemplu, DNSC-ul, unde avem nevoie de aprobarea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, unde estimăm noi că am putea să finalizăm procesul de reorganizare în termen de 60 de zile. Deci, ca să conchid, undeva în partea ultimă a lunii martie veţi putea să luaţi act de faptul că se aprobă noile organigrame cu numărul de posturi reduse, aşa cum am comunicat anterior”, a declarat Ţuţuianu.
Acesta a precizat că din cele 1.800 de posturi care vor fi reduse „aproximativ 30% din posturi sunt ocupate, 70% sunt posturi vacante”.
” O parte din aceste posturi sunt posturi vacante care trebuie desfiinţate, şi e un avantaj important pentru că ele au fost bugetate, şi în condiţiile în care le-am desfiinţat înseamnă creăm o economie. Pe de altă parte, nu se mai angajează în viitor şi sunt şi posturi ocupate în toate aceste instituţii, acolo unde vom aplica nişte criterii. (…) Am făcut, pe medie, o reducere între 15 şi 20 la sută la fiecare instituţie şi am ţinut cont de ce angajamente şi obligaţii avem. De exemplu, la Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă a fost creat un Institut pentru Dezvoltare Durabilă, este angajament pentru aderarea la OCDE şi atunci aici a trebuit să menţinem acest institut, dar în acelaşi timp am operat o modificare a numărului de posturi, o reducere a numărului de membri din Consiliul Ştiinţific şi aşa mai departe”, a explicat Ţuţuianu.
Secretarul general adjunct al Guvernului a dat detalii şi cu privire la criteriile care vor sta la baza acestor restructurări.
„În primul rând a trebuit să punem în aplicare câteva decizii ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Ştiţi bine că pentru funcţionarii publici Înalta Curte a dat un recurs în interesul legii, cred că e Decizia 91/2025, care a spus că cei care s-au pensionat nu mai pot continua să exercite o funcţie publică. Va trebui să extindem cadrul normativ şi să-l aplicăm şi personalului contractual, pentru că Înalta Curte s-a pronunţat numai cu privire la funcţionarii publici. După aceea, un al doilea criteriu ar putea fi acesta: cei care îndeplinesc condiţiile de pensionare şi ar putea, teoretic, să ceară prelungirea activităţii pe un an, pe doi, pe mai mulţi ani, să iasă totuşi la pensie, pentru că interesul nostru e să asigurăm retenţia în sistem a oamenilor care sunt tineri, care îşi construiesc, gândesc la o carieră în administraţia publică. Şi mergem mai departe, putem să avem ca referinţă legea din anul 2009, adoptată de Guvernul Boc, care prevedea nişte criterii, vreo zece la număr, pentru disponibilizarea din instituţiile publice. (…) Acele criterii ar putea să fie avute în vedere legat de condiţiile în care se disponibilizează personal”, a declarat Ţuţuianu.
Autor
-
Cu o experiență de peste 20 ani în presă, Dana Musceleanu vine în redacția PS News după aproape 4 ani ca editor coordonator la site-ul Antena 3 și alti 3,5 ani ca senior editor la site-ul B1 TV. Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, a debutat pe clasicul print, iar apoi a făcut pasul spre online. "A scrie pentru mine e sinonim cu a fi. Mă bucur să îmi să îmi continui aventura jurnalistică într-un mod cât mai eficient, până nu preiau roboții tot business-ul. :)"
View all posts
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News