Primarul Timişoarei, Dominic Fritz, a intervenit duminică în polemica legată de premiul de 30.000 de euro pe care oraşul Timişoara l-a oferit preşedintei Republicii Moldova, Maia Sandu, arătând că discuţiile au apărut după ce a reacţionat Ministerul rus de Externe, care a fost deranjat de unele critici din discursul rostit de şefa statului moldovean. Purtătoarea de cuvânt a MAE rus, Maria Zaharova, a comentat pe larg despre premiul primit de Maia Sandu în România în briefingul de presă pe care l-a susţinut la 17 decembrie, când a acuzat România de „colonialism”.
Maia Sandu a figurat pe locul 5 între cele 16 subiecte pe care diplomaţia rusă le-a abordat în briefingul de presă de săptămâna trecută. „Urmărim evoluţia situaţiei din Moldova, a cărei conducere nu reduce gradul de retorică antirusească”, a anunţat Maria Zaharova.
„Am fost atenţi la ceremonia în cadrul căreia preşedintele moldovean M.G. Sandu a fost distins cu premiul Timişoara pentru Valori Europene în România, la 13 ianuarie anul curent. În discursul său, nu a făcut abstracţie de tradiţionalele acuzaţii nefondate aduse Rusiei privind încercările de destabilizare a situaţiei politice interne, subminarea democraţiei, războiul hibrid şi dezinformarea. Ea a declarat că extinderea spre est a Uniunii Europene a reprezentat o „restaurare a justiţiei istorice” după ce popoarele din Europa de Est au fost „condamnate la o existenţă de opresiune şi privaţiuni” în 1945”, a menţionat Zaharova.
Citeşte mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News