Skip to content
Sport

Marian Godină și-a lansat cartea. Iată câteva fragmente memorabile

Poliţistul braşovean Marian Godină se bucură de un succes din ce în ce mai mare pe internet, după ce a publicat online mai multe texte cu întâmplări prin care a trecut în carieră.

Astfel, umorul, naturaleţea relatărilor dar şi felul spumos în care acestea sunt prezentate, au făcut din poliţstul de la Circulaţie un personaj foarte apreciat şi urmărit de internauţi, potrivit unor surse citate de Adevărul.ro

Insă, de aici şi până la publicarea unei cărţi nu a mai fost decât un pas, pe care Marian Godină l-a şi făcut, semnând un contract cu editura Curtea Veche. Pe 23 februarie, cartea sa, „Flash-uri din sens opus”, va aărea pe piaţă, cu autograful în original al simpaticului poliţit, care între timp s-a confuntat cu părerile mai mult decât critice ale şefilor lui, care i-au cerut inclusiv să îşi închidă pagina de Facebook unde posta întâmplări prin care a trecut. Vă prezentăm fragmente din cartea în curs de apariţie a poliţistului Marian Godină, prin amabilitatea editurii Curtea Veche.

TROMPA LUI DOREL

„Un om inteligent nu te va şicana niciodată în trafic, cel puţin nu intenţionat. Poate greşi, poate fi o clipă de neatenţie sau orice alt motiv. Omul deştept te va face să înţelegi că îşi cere scuze, va pune în funcţiune avariile, te va saluta (fără să ridice ambele mâini de pe volan, că iar naştem polemici). Ce avem de făcut, atunci când ne şicanează cineva în trafic? Am stabilit încă din prima frază că omul e prost. Acum avem variante: să-i arătăm că suntem la fel ca el sau chiar că-l întrecem. Dacă alegem varianta asta, putem să-i frânăm brusc în faţă, să claxonăm, să-i arătăm vreun deget, să deschidem geamul şi să-l scuipăm ori să aruncăm spre el cu vreun obiect nefolositor de prin maşină. Putem încerca să-l blocăm, iar după ce îl determinăm să oprească, să coborâm la el. Atenţie, la momentul ăsta, ştim despre el doar că e prost. S-ar putea să aflăm însă şi alte lucruri: că e un luptător de K1 uşor iritat, vreun boxer cam nervos ori poate genul de şofer care are obiceiul să conducă având o sabie lângă el… Din fericire, mai avem o variantă disponibilă. Să-l ignorăm, eventual chiar să ne cerem noi scuze şi să-l salutăm pe bizon. În cele mai multe cazuri, asta îl face pe berbec să cedeze şi s-o ia ca pe o victorie. Deşi noi ştim deja că e prost, el nu ştie asta, aşa că orice mod de a-l face să înţeleagă că nu are dreptate ar fi o risipă de energie. Am făcut această introducere, amintindu-mi de un accident rutier. Un A6 făcut zob şi o 1310 praf. Câţiva stâlpişori metalici culcaţi la pământ. Mulţimea de curioşi era prezentă. Protagonişti: un om la 40 de ani, îmbrăcat bine, cu un tricou roz, mulat pe burtă, geacă faină cu glugă şi blăniţă, lanţ galben la gât. Nu se vedea de geacă, dar aş fi băgat mâna-n foc că pe spatele tricoului era imprimată o sumă de bani, în dolari, desigur. După cum aţi realizat, era şoferul de A6. În colţul celălalt al ringului, era Dorel. Îmbrăcat modest, cu nişte blugi moşcoşi şi cu ţigară-n gură. Mirosea a benzină şi avea mâinile murdare. Cine a avut 1310 ştie că se întâmplă des să ajungi acasă mirosind a benzină şi cu mâinile murdare, asta dacă nu cumva foloseaţi mănuşi când scoteaţi jiclorul pentru a sulfa în el. Fiindcă, deh… benzină proastă. Am calmat spiritele, ne-am lămurit că nimeni nu are nevoie de îngrijiri medicale şi am încercat să ne facem o idee despre ce se întâmplase. — Ce să se-ntâmple? Mergeam liniştit pe banda doi, când a venit ăsta, cu rabla lui, drept în mine şi m-a împins în stâlpi. Maşina mea e varză şi mâine avea programare la RAR, să-i fac autentificarea, abia am luat-o. — Lasă, bă, că şi a mea era programată la RABLA. Ce le mai duc acum? Îmi dai tu alt voucher? Găsisem să-l dau cu douăj de milioane. Acum mai iau pula! — Vă rog să vorbiţi frumos şi pe rând. — Eu v-am zis ce am avut de zis. Oricum o să vină şi avocatul meu, apare imediat. L-am sunat şi i-am zis ce-am făcut. — Sună-l şi pe tac-tu şi spune-i că mai bine făcea una mică, în loc să facă un prost. I-am atras încă o dată atenţia lui Dorel să vorbească frumos. — Păi, mă enervează ăsta cu avocatul lui cu tot. Vă zic eu ce-a fost, mie nu-mi trebuie avocat şi nici nu sun pe nimeni. Oricum dracu’ ştie pe unde mi-a sărit telefonul ăla, şi-aşa era un râci. Maşina asta o duceam poimâine la programul ăla rabla, să iau şi eu ceva pe ea. În seara asta, am zis să mai dau o tură, aşa, de control. Am ajuns la semafor şi am dat de boul ăsta, eram în paralel cu el. Ambalam maşina că o găsise dracii şi nu stătea la ralanti nici s-o fuţi. — Vorbeşte frumos ! — Mă scuzaţi. No… Eu ambalam maşina că nu stătea la ralanti nici s-o… aşa… iar prostul ăla rânjea fasolea la mine. Normal că m-au luat dracii. Când s-a făcut verde, i-am luat faţa. Nu ştiu cum să vă zic frumos, eu aşa vorbesc… am făcut şi ceva facultate vreo câţiva ani şi, no… acolo aşa se vorbeşte. — Spune cu vorbele tale, dar fără să înjuri. — Ce să mai, frate, am plecat de la semafor bine, l-am lăchit rău, i-am dat ceaţă la nepot, ştii cum s-a dus dăcioara mea? Mai că nu-mi mai venea s-o dau”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *