Subprefectul de Iaşi Marian Grigoraş şi-a anunţat miercuri demisia din funcţie, motivând că nu vrea să afecteze imaginea Prefecturii.
Decizia lui vine după ce presa locală a publicat fotografii în care el apare în pat alături de o tânără care în ultimii ani a ocupat succesiv mai multe posturi în administraţie, inclusiv consilieră la prefectură. Marian Grigoraş, susţinut de PNL, a anunţat miercuri că şi-a dat demisia din postul de subprefect, motivând că nu vrea să afecteze imaginea Prefecturii ieşene.
„Tuturor celor care m-au susţinut, le mulţumesc. Realizările mele sunt şi realizările lor. Erorile, dacă le-am făcut, îmi aparţin doar mie. Întotdeauna am respectat legea în cadrul activităţii la Instituţia Prefectului – Judeţul Iaşi şi nu îmi doresc în niciun fel afectarea imaginii acesteia”, a explicat subprefectul Marian Grigoraş, într-o postare pe Facebook.
Marian Grigoraş nu precizează ce anume l-a determinat să recurgă la acest gest, dar demisia sa survine la două săptămâni după ce publicația locală reporteris.ro publica o fotografie în care Marian Grigoraş apare în pat alături de o tânără care a fost avansată cu sprijinul PSD, apoi al PNL, pentru a ocupa diverse funcţii în administraţia ieşeană, potrivit News.ro.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News