Marii absenți de la ceremonia de învestire a lui Nicușor Dan

Sursa foto: Nicușor Dan

Președintele ales, Nicușor Dan, nu va fi însoțit de Mirabela Grădinaru, partenera sa de viață, la ceremonia de învestire în funcție. Dan a explicat și de ce absentează femeia alături de care are doi copii.  Nicușor Dan a ajuns, luni, la Parlamentul României, unde începe ceremonia solemnă în care depune jurământul pentru a deveni președintele României.

Nicușor Dan a venit la Parlament direct de la Primăria Generală.

„Este o zi de mare responsabilitate. Cred că ziua în care s-au născut copiii a fost cea mai importantă”, a spus Nicușor Dan.

Băiatul este bolnav și nu va veni la ceremonie. Nici Mirabela Grădinaru nu va fi prezentă, conform lui Nicușor Dan.  La ceremonie participă doi din cei patru președinți ai României din perioada post-revoluționară. Este vorba despre Traian Băsescu și Emil Constantinescu.

Primul președinte al României, Ion Iliescu, nu este prezent, din cauze medicale.

Nu este prezent nici fostul președinte al României, Klaus Iohannis, care nu a motivat absența sa de la această ceremonie solemnă.

Președintele ales Nicușor Dan va depune luni, de la ora 12:00, jurământul în în plenul comun al Parlamentului.

Şedinţa comună a Parlamentului în cadrul căreia Nicuşor Dan va depune jurământul va începe la ora 12:00.

Ulterior, la ora 13:00, va avea loc o ceremonie militară cu prilejul învestirii sale în funcția de Președinte al României, la platoul Marinescu din Palatul Cotroceni.

Ceremonia de predare-primire a mandatului de președinte al României va avea loc la ora 13:35, la Palatul Cotroceni.

 

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: