Skip to content
Cluj Locale

Marin Predica, muzician şi fizioterapeut nevăzător: „Omul este un electro-bio-câmp în care interferează binele şi răul”!

gazetadecluj.ro

Marin Predica este un personaj fabulos al vechiului Cluj dar culmea, care se menţine şi acum, la 67 de ani, la o cotă înaltă, pragul casei sale din centrul Clujului fiind trecutzilnic de numeroase persoane care-l adoră! Toate sunt atrase – mai mult sau mai puţin conştient – de energia pe carenevăzătorul o emană, acesta având şi multiple calificări de bioterapeut, pe lângă faptul că e un muzician desăvârşit, absolvent de Conservator. Iar acesta, după o simplă strângere de mână le spune, franc, vizitatorilor săi despre mărimea câmpului lor energetic saudacă suferă de ceva! Iarpovestea vieţii sale – relatată cu infinită savoare de către acesta – este cu adevărat fascinantă vorbindu-ne despre un om excepţional,trăitor într-o lume mediocră şi mânată de nevoi imediate.

Ştiam să cânt la fluier de la fraţii mei, păstori şi slugi”!

Încâlcite sunt căile Domnului: cine-ar fi crezut că originea numelui omului care şi-a transformat viaţa într-o incantaţie sau PREDICĂ, aşa cum sună el – vine de la Preda, sau mai bine zis de la un Preda mai mic, Predică, după numele strămoşului de la care s-a perpetuat acesta?Căci bărbatul – care mă primeşte dis de dimineaţă, într-o casă de pe Moţilor, plină deja cu prieteni – e originar din comuna giurgiuveană Oinacu… Începe apoi să povestească, amuzat, împrejurărileprin care a devenit clujean încă de la vârsta de nouă ani: „Eu sunt mândru de numele meu şi mă trag dintr-o familie cu şase copii, cu părinţi gospodari, curaţi şi săraci. Tata a luptat pe front şi s-a întors cu două decoraţii de la Regele Mihai, pe care scria: „În slujba poporului muncitor”! Semn că tata fusese decorat în perioada când Măria Sa cocheta deja cu puterea populară instaurată de sovietici. M-am născut nevăzător, însă în copilărie mai distingeam totuşi puţin lumina şi culorile. Aceste amprente le-am avut până la vârsta de trei ani, iar după ce a apărut glaucomul mai vedeam doar blitz-urile aparatelor de fotografiat şi cel al fulgerelor. La nouă ani am venit la Cluj, la Şcoala Specială de Nevăzători, dar asta după o întâmplare spectaculoasă pe care vreau să v-o povestesc”! Mărturiseşte, râzând cu aceeaşivoie-bună, că diriginta lui din acea perioadă era o domnişoară bătrână căreia îi plăcea să primească atenţii de la părinţii elevilor săi. Iar după ce tatăl lui o ameninţase că va depune plângere împotriva eipentru această meteahnă, femeia – ca să-l împace pe acesta – s-a dat peste cap şi a reuşit să-i facă o intrare tocmai la Ministrul Învăţământului din acea vreme, Ştefan Bălan, academician trecut cu arme şi bagaje la comunişti, precum atâtea alte personalităţi ale vremii! „Atunci cei din anturajul lui au aflat din fişa care ajunsese la ei că ştiu să cânt frumos la fluier şi mi-au spus să apar la ministru cu fluieraşul prins la brâu, ca ciobanii. Desigur că ştiam să cânt la fluier, învăţasem acest lucru de la fraţii mei, care erau cu toţii păstori şi slugi. Aşa că am ajuns la ministru împreună cu mama, asta fiindcă tata, având probleme de sănătate, a renunţat să mai urce până la etajul patru, acolo unde se afla biroul ministrului. Iar ministrul, şugubăţ, m-a întrebat ce-i cu băţul pe care-l aveam la brâu. Eu, serios, i-am spus că nu-i băţ, ci-i fluier. Atunci m-a pus să-i cânt şi, îmbufnat la început, i-am cântat şalgărele „Sanda”, „Marina, Marina” dar şi o horă, „Zvâcu”. Iar ministrul, încântat de prestaţie, i-a spus mamei că nu-s de profesională, ci trebuie să merg la Cluj, să fac şcoală şi să devin om învăţat!Şi m-a trimis la Cluj”!

Referindu-se la relaţia sa cu Divinitatea, cea care consideră că i-a fost aproape încă din copilărie, mărturiseşte: „De mic mă rugam, părinţii mă învăţau cine este Isus, ce-a făcut El şi totodată mă îndemnau să merg pe linia tradiţiilor populare: participam la şezători, umblam cu sorcova prin sat şi aşa mai departe… Această relaţie mi-am cultivat-o prin biserică, am ajuns să cânt şi-n corul Bisericii Minoriţilor (n.n. – „Schimbarea la Faţă”) . M-a cunoscut bine şi înaltul Teofil, din păcate Bartolomeu, nu – deoarece nu am avut tangenţă cu domnia sa… Acum, prin evoluţie spirituală, cu ajutorul Divinităţii reuşesc să-mi stăpânesc anumite boli care au apărut odată cu înaintarea în vârstă. Mă vindec de ele prin rugăciune şi autosugestie, cultivându-mi calităţile de terapeut!

Noi trebuie să avem raporturi de calitate cu Divinitatea”…

Arată că, spre deosebire de alţi inşi, preocupaţi de probleme spirituale, nu este interesat de un dialog concret cu Dumnezeu atâta vreme cât ştie sigur că acest dar de vindecător vine tocmai de la El. „Am conştientizat faptul că totul vine de la El aşa că eu Îl consider creatorul şi Prietenul meu, nu tiran absolutist sau cineva de care să-ţi fie frică! Mie îmi este frică să nu mă abat, prin ispite, de la principiile Lui şi – vă rog să mă credeţi – ispitele sunt multiple. Satana fiind şi el spirit îţi poate inocula tot felul de idei, pentru că vă spun ceva: OMUL ESTE UN ELECTR-BIO-CÂMP ÎN CARE INTERFEREAZĂ FORŢELE ANTAGONISTE, ATÂT CELE RELE CÂT ŞI CELE BUNE! Şi fiecare forţă caută să câştige teren”!

Referindu-se la lucrurile care-l supără de când se ştie, unul dintre acestea se referă la mentalitatea socială a maselor populare: „De exemplu, când aud: „Săracul de el, poate fi academician, dar dacă nu vede ce folos”! Dar în această situaţie orbii sunt ei, nu noi cei care nu vedem cu ochii normali. Dându-mi seama de „n” ori de aceste lucruri am suferit mult – pe plan sentimental – din cauza acestor prejudecăţi şi pe plan profesional în primul rând. Pe deasupra, în comunism, când era vorba să plec în turneu în străinătate – îndreptăţit, desigur, de calităţile mele muzicale – eu eram scos pe linie moartă din cauza faptului că sunt nevăzător! Există nevăzători şi la noi care pot concura oricând cu Stevie Wonder, Ray Charles, Andrea Bocelli sau Jose Feliciano, dar nu sunt promovaţi, sunt mereu victima acestor blestemate prejudecăţi”, povestește Predica, conform gazetadecluj.ro

Apoi, simţind că ar fi momentul să ne încheiem deocamdată discuţia îl întreb cum i se înfăţişează,astăzi, lumea, în ochii minţii sale. Îmi răspunde, cu promptitudine, de parcă ar fi aşteptat dintotdeauna această întrebare: „Văd lucrurile depreciate din capul locului. Văd alterarea întregii situaţii – atât pe plan spiritual, mai ales, cât şi material. Şi văd tot mai pregnant răceala dintre oameni. Plus că oamenii şi liderii lor vin cu idei – hai să le zic – adolescentine, fără acoperire spirituală sau academică şi au trecere inşi care numai maimuţăresc realitatea. Asta, când ne confruntăm cu alte probleme, de fapt cele reale: duritatea vieţii şi, totodată, cunoaşterea. Din punctul meu de vedere e imposibil să se acţioneze în univers după o forţă oarbă, când e limpede că există o inteligenţă superioară care ordonează şi dirijează lucrurile. Aşa că noi trebuie să avem raporturi de calitate superioară cu Divinitatea, atât ca suflete încătuşate în materie cât şi ca suflete în stare de libertate – cum vom fi atunci când vom muri, aparent”…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *