Mario Iorgulescu a scăpat de acuzația de omor și riscă o pedepsă mult mai mică

Sursa foto: Instagram

Mario Iorgulescu scapă de acuzația de omor, după ce s-a urcat drogat la volan, a condus cu aproape 200 de kilometri la oră și a omorât un tânăr din Capitală. Judecătorii Curții de Apel București au luat această decizie, după ce Curtea Supremă a cerut rejudecarea de la zero a procesului în urma căruia fiului șefului Ligii Profesioniste de fotbal fusese condamnat la 13 ani și 8 luni de închisoare. Acum, Mario Iorgulescu riscă o pedeapsă de cel mult 7 ani de închisoare.

Dacă în urmă cu câteva luni Curtea Supremă a decis să anuleze condamnarea de 13 ani și 8 luni, vineri, la primul termen de rejudecare, magistrații Curții de Apel au decis să schimbe încadrarea juridică, din omor în ucidere din culpă. În aceste condiții, Mario Iorgulescu riscă o pedeapsă de la 2 la 7 ani. În urmă cu câteva zile, Curtea de Apel din Milano a decis să resăingă pentru a treia oară extrădarea în cazul lui Mario Iorgulescu, astfel că acesta va rămâne în continuare în Italia. Avocatul său spune că el se află în continuare internat într-o clinică, iar starea lui de sănătate s-a înrăutățit în ultima perioadă.

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: