Mario Iorgulescu suferă de leziuni cerebrale încă din copilărie, afirmă avocatul său

Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă foto: Facebook/ Înalta Curte de Casație și Justiție

Avocaţii lui Mario Iorgulescu încearcă să-l scape pe tânăr de condamnarea de 13 ani şi 8 luni de închisoare pentru omor, susţinând că are leziuni cerebrale încă din copilărie şi nu înţelege ce se întâmplă la proces.

Mario Iorgulescu, fugit în Italia, a introdus prin intermediul avocaţilor săi, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, o cale extraordinară de atac – recursul în casaţie – prin care încearcă să scape de pedeapsa de 13 ani şi 8 luni de închisoare primită pentru omor şi conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului şi drogurilor (cocaină), în legătură cu accidentul auto provocat în anul 2019, soldat cu moartea unui bărbat.

Joi, în sala de judecată, avocatul lui Iorgulescu a susţinut că tânărul nu poate participa la proces, deoarece are încă din copilărie leziuni cerebrale, aşa cum arată un control efectuat Italia cu un aparat medical performant.

„Este un aspect învederat inclusiv în faţa instanţei de apel. Este un dispozitiv medical performant, care a relevat, din păcate, aceste afecţiuni ireversibile de care suferă şi au avut un rol (în producerea accidentului – n.r.). Se află în imposibilitatea de a participa efectiv la un proces penal, că nu înţelege ce se întâmplă”, a spus avocatul la ieşirea din sala de judecată.

De asemenea, apărătorii au solicitat schimbarea încadrării juridice, susţinând că Mario Iorgulescu, care este fiul lui Gino Iorgulescu – preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, nu ar fi trebuit judecat pentru săvârşirea infracţiunii de omor în legătură cu producerea unui accident rutier.

Instanţa supremă a amânat pentru 11 aprilie pronunţarea unei decizii în cazul recursului în casaţie introdus de apărarea lui Mario Iorgulescu.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: