Skip to content
Europa

Marius Budăi: Am modificat legislaţia pentru ca toţi cetăţenii ucraineni care intră în ţara noastră şi doresc să se angajeze să o poată face fără niciun aviz sau restricţii

Inquam Photos/Octav Ganea

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a scris luni, pe Facebook, că Guvernul a modificat legislaţia pentru ca toţi cetăţenii ucraineni care intră în ţara noastră şi doresc să se angajeze să o poată face fără niciun aviz sau restricţie. ”Contăm pe sprijinul Uniunii Europene pentru a ne ajuta cu decontarea acestor cheltuieli pe care le facem acum din fondul de rezervă”, mai spune ministrul.

”Trăim vremuri dificile, dar ne adaptăm din mers pentru a ajuta atât refugiaţii ucraineni, cât şi cetăţenii şi firmele româneşti. Astfel, am modificat legislaţia pentru ca toţi cetăţenii ucraineni care intră în ţara noastră şi doresc să se angajeze să o poată face fără nici un fel de aviz sau restricţie, în aceleaşi condiţii ca şi cetăţenii români, mai ales că şi patronatele româneşti reclamă o lipsă a forţei de muncă”, a scris ministrul pe Facebook.
Marius Budăi arată că ”persoanele cu dizabilităţi care sosesc din Ucraina vor putea beneficia de protecţie şi tratament în centrele din ţara noastră, prin modificările făcute prin această OUG!”.
”Contăm pe sprijinul Uniunii Europene pentru a ne ajuta cu decontarea acestor cheltuieli pe care le facem acum din fondul de rezervă”, precizează Marius Budăi.

Ce cuprinde Ordonanţa de Urgenţă

Guvernul a adoptat o Ordonanţă de Urgenţă în vederea instituirii unor măsuri de sprijin şi asistenţă umanitară, document care include şi prevederi din sfera de competenţă a Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale (MMSS).

Pe fondul conflictului armat din Ucraina, Ministerul a luat o serie de decizii care vizează protecţia persoanelor cu dizabilităţi, a persoanelor vârstnice dependente, precum şi flexibilizarea condiţiilor de acces pe piaţa muncii din România pentru cetăţenii ucraineni.

Astfel, persoanele cu dizabilităţi, însoţite sau neînsoţite, care provin din zona conflictului armat din Ucraina şi intră în România, pot beneficia, la cerere, de serviciile sociale acordate în toate tipurile de centre rezidenţiale pentru persoane adulte cu handicap, respectiv locuinţe protejate, centre pentru viaţă independentă, centre de abilitare şi reabilitare, centre de îngrijire şi asistenţă sau în centre respiro/centre de criză.

Dacă la intrarea pe teritoriul României, persoanele cu dizabilităţi declară, în mod individual sau prin intermediul însoţitorului, că rămân în România, ele pot fi preluate, la cerere, în evidenţa Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului pentru a beneficia de serviciile acordate în cadrul centrelor pentru persoane adulte cu handicap. Persoanele adulte cu dizabilităţi care nu deţin documente de identitate valabile vor fi comunicate Inspectoratului General pentru Imigrări în vederea stabilirii regimului juridic, concomitent cu preluarea lor, la cerere, de către Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului în vederea acordării serviciilor menţionate anterior.

Finanţarea cheltuielilor aferente serviciilor sociale destinate persoanelor adulte cu dizabilităţi va fi asigurată din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prin hotărâre a Guvernului, la propunerea MMSS.

De asemenea, persoanele vârstnice cu mobilitate redusă sau aflate în situaţie de dependenţă, care provin din zona conflictului armat din Ucraina şi intră în România, beneficiază, la cerere, de serviciile sociale în conformitate cu legislaţia privind asistenţa socială a persoanelor vârstnice.

Autorităţile administraţiei publice locale pot angaja asistenţi sociali sau alt personal de specialitate, după caz, în cadrul serviciilor publice de asistenţă socială de la nivel local şi judeţean şi în cadrul serviciilor sociale în care sunt beneficiari care provin din zona conflictului armat din Ucraina şi intră în România, în funcţie de nevoile acestora, pentru o durată determinată.

MMSS propune şi soluţii pentru facilitarea accesului cetăţenilor ucraineni pe piaţa muncii din România, prin  crearea cadrului necesar pentru ca aceştia să-şi poată asigura o sursă de venit din munca prestată.

MMSS a iniţiat flexibilizarea procedurilor administrative referitoare la acordarea dreptului de şedere şi de muncă pe teritoriul României, având în vedere inclusiv faptul că, dat fiind contextul în care aceştia sunt nevoiţi să părăsească teritoriul Ucrainei, nu au posibilitatea să solicite viză de la misiunile diplomatice ale României în Ucraina şi nu deţin asupra lor diplomele de studii/certificatele de calificare într-o anumită profesie.

Astfel, cetăţenii ucraineni care intră legal pe teritoriul României şi care nu solicită o formă de protecţie potrivit Legii nr. 122/2006 privind azilul în România, pot fi încadraţi în muncă fără avizul de angajare prevăzut de Ordonanţa Guvernului nr.25/2014 privind încadrarea în muncă şi detaşarea străinilor pe teritoriul României.

Documentul adoptat de Guvern vine şi în sprijinul cetăţenilor ucraineni care provin din zona de conflict armat şi care nu deţin documente cu care să probeze calificarea profesională sau experienţa în activitate, necesare ocupării unui loc de muncă în România.

În astfel de situaţii, ei se vor putea angaja în baza unei declaraţii pe propria răspundere, dată angajatorului român, că îndeplinesc condiţiile de pregătire profesională şi experienţă în activitate, necesare ocupării postului pe care urmează să fie încadraţi în muncă, şi nu au antecedente penale care să fie incompatibile cu activitatea pe care o desfăşoară sau urmează să o desfăşoare pe teritoriul României.

Actul normativ aprobat de Guvern stabileşte că încadrarea în muncă a persoanelor care nu deţin documente doveditoare cu privire la calificări şi experienţă se face cu respectarea prevederilor din Codul muncii, în ceea ce priveşte verificarea prealabilă a aptitudinilor profesionale şi personale ale persoanei care solicită angajarea, respectiv stabilirea unei perioade de probă pentru verificarea aptitudinilor salariatului, la încheierea contractului individual de muncă.

Această prevedere nu se aplică şi cetăţenilor din Ucraina care doresc să acceadă ori să exercite în România, în mod independent sau ca salariat, o profesie reglementată de legea română.

Cetăţenii ucrainieni ajunşi în România din cauza conflictului armat pot beneficia şi de măsuri de stimulare a ocupării forţei de muncă, precum şi de protecţie în cadrul sistemului asigurărilor pentru şomaj, în condiţiile prevăzute de lege pentru cetăţenii români, cu condiţia înregistrării la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti. Broşura privind “Servicii gratuite oferite cetăţenilor ucraineni pentru integrarea pe piaţa muncii din România”/” Безкоштовні послуги для громадян України для інтеграції на ринок праці Румунії”/” Free services offered to Ukrainian citizens for integration into the Romanian labor market”, poate fi descărcată de aici.

Prevederile Ordonanţei de Urgenţă aprobată de Guvern vizează cetăţenii ucraineni şi pot fi aplicate persoanelor de alte naţionalităţi doar în condiţiile respectării prevederilor Legii nr. 122/2006 privind azilul în România, prin Inspectoratul General pentru Imigrări.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *