Marius Constantin: PSD nu vrea să deconteze singur pentru „azilele groazei”

PSD se confruntă cu cel mai mare scandal din ultimii ani și încearcă cu tot efortul să nu fie singurul partid care decontează pentru „azilele groazei”. Scandalul din Ilfov a provocat deja demisia a doi miniștri PSD, Marius Budăi și Gabriela Firea, iar strategia PSD pare a fi aceea de a căuta vinovați și în PNL.

Plecarea Gabrielei Firea de la minister și de la conducerea PSD București va avea consecințe în interiorul partidului, care va trebui să găsească o soluție atât pentru a calma opinia publică, dar și grupurile de interese din PSD. Marcel Ciolacu nu este un lider care deține puterea absolută în partid, așa cum erau Ion Iliescu, Adrian Năstase sau Liviu Dragnea. Marcel Ciolacu pare președintele PSD care încearcă să împace pe toată lumea, într-o situație în care trebuie să decidă de ce parte vrea să fie.

PSD-iștii știu că demisia Gabrielei Firea este o lovitură puternică pentru imaginea partidului, fiind unul dintre politicienii cu cea mai mare notorietate din România și un posibil candidat pentru alegerile prezidențiale din 2024. Strategia lui Ciolacu de a o îndepărta pe Firea îl ajută și pentru alegerile prezidențiale de anul viitor. Însă PSD încearcă să provoace pierderi și pentru PNL, pentru a reducere scurgerea de voturi. Abia peste câteva săptămâni vom vedea în sondaje impactul acestui scandal, când cetățenii vor decide dacă mai votează sau nu cu partidul condus de Marcel Ciolacu.

PSD caută motive pentru a arunca vina și pe umerii celor din PNL, iar Hubert Thuma, președintele CJ Ilfov, ar putea fi afectat. Alexandru Rafila, ministrul sănătății, a declarat că în urmă cu câteva luni i-a cerut explicații lui Thuma în legătură cu azilele din Ilfov, dar nu a primit niciun răspuns de la Consiliul Județean.

„Există o adresă pe care am trimis-o CJ Ilfov, inclusiv dlui președinte Hubert Thuma, pe data de 28 februarie. Nu am primit niciun fel de răspuns”, a declarat Rafila pentru spotmedia.ro.

Lucian Romașcanu, fostul ministru PSD al Culturii, a cerut inclusiv demisii în PNL. Acesta dorește demisia Ralucăi Turcan, actualul ministru al Culturii, care este acuzată că ar fi acreditat un azil din Voluntari, descoperit cu nereguli. Acest lucru nu înseamnă că Turcan ar fi încălcat legea sau ar fi știut atunci ce se va întâmpla în viitor în acel azil. Romașcanu forțează o discuție despre demisii și arată că PSD e disperat să găsească un vinovat și în PNL.

„Cred că şi doamna Turcan, fiind una din persoanele care au avizat azile ale groazei, ar trebui să facă un pas în spate, este un gest de demnitate politică”, a declarat Romașcanu.

Situația este mult mai complicată pentru PNL în Iași, unde s-a descoperit că 62 de copii cu nevoi speciale erau ținuți în condiții improprii. PSD Iași a cerut deja demisia lui Costel Alexe, președintele CJ Iași.

„Din păcate, la nivelul Consiliului Județean Iași situația de la Centrul de zi „Ion Holban” era cunoscută de foarte multă vreme. Dând dovadă de o neglijență aproape criminală, timp de 3 ani Costel Alexe și colaboratorii săi nu au făcut nimic”, a declarat Bogdan Cojocaru, președintele interimar PSD Iași.

Anchetele procurorilor sunt încă la început și pot apărea noi informații pe măsură ce inculpații vor decide să colaboreze cu justiția. PSD are nevoie de un vinovat și în PNL pentru a restabili balanța puterii în coaliția de guvernare. În caz contrar, PSD-iștii vor avea o poziție slăbită în guvern și vor pierde credibilitatea. Subiectul azilelor va fi folosit cu siguranță în campaniile electorale din 2024, ceea ce poate aduce o pierdere de voturi pentru partidul condus de Marcel Ciolacu.

Dacă scandalul azilelor se va muta măcar parțial și în PNL, atunci Marcel Ciolacu și colegii săi pot respira puțin și să se repoziționeze pe scena politică. Altfel demisiile celor doi miniștri nu vor reduce presiunea de pe umerii PSD, care rămâne momentan singurul partid ce plătește pentru acele torturi din azile.

Autor

  • Marius Constantin, editorialist PS News. Marius Constantin are o experiență de 8 ani în presă, consultanță politică și marketing, în România și Italia.

    View all posts

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: